Trăim vremuri văduvite de glorie şi sărace în onoare. Toată lumea urăşte pe toată lumea. Fair-play-ul a ajuns o vorbă de ocară, respectul pentru celălalt o autoinjurie, iar admiraţia un instrument prin care ne măsurăm dimensiunea poftelor. Nu ştiu dacă specia umană a fost întotdeauna atât de demnă de dispreţ, ca în acest timp al decadenţei şi minciunii. E posibil să retrăim acelaşi şi acelaşi coşmar, în care doar formulele de expresie sunt schimbate. Intelectualii au ştiut, în epoca noastră, să dea denumiri atrăgătoare unor realităţi hidoase, menite să anihileze însăşi esenţa umanităţii. Fie că se numesc "multiculturalism", fie "corectitudine politică", noile ideologii propun modele prin care bunul-simţ, valoarea, normalitatea, meritul, adevărul sunt călcate în picioare.

Sub presiunea unor monştri amorali, mânaţi de resentiment şi ură, umanitatea actuală se automutilează cu o plăcere rareori - sau niciodată - întâlnită în istorie. Când "maeştri spirituali", "îndrumători" şi idoli ai păturilor intelectuale ajung apologeţi ai violenţei şi antisemiţi precum Slavoj Śiűek (acest guru al Balcanilor, saşiu în gândire şi respingător în expresie), pro-comunişti viscerali precum Alain Badiou, când indivizi a căror principală trăsătură e un incredibilul dispreţ faţă de civilizaţia căreia îi aparţin (de la Derrida, la Chomsky) sunt citaţi cu fervoare religioasă, îţi dai seama că totul e pierdut. Nemernicii au inventat un întreg vocabular al sfidării: pentru ei nu mai există Iadul şi Raiul, Satana şi Dumnezeu, Binele şi Răul: în funcţie de apropierea de centrele ideologice eşti fie "liberal" (echivalentul alintător pentru "comunist"), fie "neo-con" (un fel de troglodit cu aspiraţii complet inacceptabile, precum binele, frumosul, adevărul, valoarea, tradiţia.)

Parcurgeţi lista de lucrări a oricăreia din editurile importante din Occident şi veţi fi copleşi