Este cutremurator sa aflam ca linistea decapiteaza fara mila cuvinte si ca acestea, asa decapitate cum sunt, invadeaza la randul lor trupul delicat al poetei.
Trebuie sa ne obisnuim cu ideea ca, asa cum exista filmul de actiune, exista si poezia de actiune. Printre cei care o promoveaza se numara Rodica Dragomir, autoarea volumului Ore fara memorie (Cluj-Napoca, Ed. Risoprint, 2008). In versurile ei mereu se intampla ceva iesit din comun, ceva periculos si palpitant, care ar trebui sa ne taie respiratia de emotie. Dar, ca si in cazul filmelor de actiune, aglomerarea de fapte senzationale sfarseste prin a deveni neverosimila si plictisitoare.
"Cuvinte decapitate/ de tacere - povesteste autoarea cartii pe un ton tenebros -/cadeau haotic/ lovind in linistea/ ce le-a ucis/ si mi se strecurau,/ ca un microb,/ in sange si in gand." (Iona).
Este cutremurator sa aflam ca linistea decapiteaza fara mila cuvinte si ca acestea, asa decapitate cum sunt, invadeaza la randul lor trupul delicat al poetei. Iata insa ca nici poeta nu se lasa mai prejos si, in legitima aparare, loveste fara mila:
"Imi fac din cuvinte/ ce colcaie-n mine/ cutite/ si spintec cu ele/ inchisoarea de intuneric/ si de tacere." (idem).
Din nefericire, parcurgand volumul, ne dam seama ca in scurta vreme totul este dramatizat in acest stil, ca pana si inofensiva iarba sau binefacatoarea ploaie apar angajate in activitati suspecte:
"Iarba inghite pasi furisati/ de felina venita sa sfasie/ tihna primului ceas/ din jumatatea altui inceput./ Rafale de ploaie imi biciuie/ ochii spaland/ durerea neprimenirii." (Ore fara memorie).
Autoarea nu isi gaseste nicio clipa linistea. Ea are mereu initiative excentrice, ca un copil care rastoarna un scaun sau toarna apa in pantofi ca sa se faca remarcat de maturi:
"Curg spre radacini de orizont." (Cerul altei zodii);
"Imi
