Rational si pragmatic, inteleg de ce s-a facut alianta PDL-PSD. Este limpede ca nu putea fi adus la putere un partid instabil, tradator prin excelenta, care la prima contrariere a intereselor proprii ar fi lovit in partener din toate puterile, cum a mai facut-o. PNL mai departe la guvernare ar fi insemnat sa cauti scandalul si instabilitatea politica cu lumanarea. In acelasi timp, e de asemenea limpede ca nu puteai lasa PSD-ul in opozitie fara riscuri majore: PSD are forta de a rasturna un guvern minoritar, sau chiar majoritar, daca unul dintre partenerii la guvernare e de fapt un cal troian. In al treilea rand, a existat tot timpul enorma amenintare a unei aliante PSD-PNL, care-ar fi fost distrugatoare in situatia actuala, fiindc-ar fi intrat imediat in conflict cu presedintele, iar intr-o situatie de criza numai o noua incercare de debarcare a lui Basescu ne-ar mai lipsi. Si-atunci?
Mai mult decat cu un joc de sah, situatia politica a semanat cu povestea celui care trebuie sa treaca pe celalalt mal, cu barca, un lup, o capra si o varza, tinand seama de toate incompatibilitatile dintre ele. La prima vedere, deci, si poate si la a doua, alianta PDL-PSD pare, dintre trei imposibilitati, solutia care face cel mai putin rau. Si totusi, de ce-ti vine, pur si simplu, sa vomiti la aceasta combinatie?
Privind esichierul politic am fost de multe ori revoltat si cateodata amuzat. Rareori mi s-a-ntamplat sa fiu cuprins de aceasta senzatie de scarba fara limite, de acest sentiment ca s-au depasit toate limitele admisibile, pe care le am acum. Mi se spune ca, iata, dam un semnal Europei (de la care, nu-i asa, totul depanda) ca doua mari partide au trecut peste adversitati si-si dau acum mana pentru tara. Se vorbeste despre un nou consens national, despre un nou pact pentru Romania. S-a adus in fruntea noului guvern un specialist in finante, ca simbol, vezi-
