"Nimic nu mai contează când se năruie zidul/ şi dispare ultima urmă de glonţ/ E plin de orfani şi EMO sinucigaşi/ nu mai există raţiune/ Nu te cunosc nu mă cunoşti dar nu mă lăsa/ afară în ploaie/ Mi-e FRICĂ! Am călcat pe inima de gheaţă/ şi pe cioburile însângerate/ ale oglinzilor/ De ce/ e atâta durere între pietrele de pavaj/ a căzut cumva dumnezeu din cer?" (Alexandra Dolfi); ,...soarta unui cuvânt nu-i fundal fricii de a muri în/ solitudine şi zădărnicie, ci sensul libertăţii, sus/ dincolo de năluca tristeţii/ de gest - cuvântul nu dă rest, nici dâră/ nici umbră/ în el se tace" (Valeriu Dg Barbu); ,să ne iubim/ lance a singurătăţii/ care obturează admisiile de oţel -/ învârtind amorul pe unghia universului/ aprinzând turnesolul din inimi/ ca un proiectil/ sub măştile de hidrogen/ ah! spune-mi, millz, cum e dumnezeu?/ tras pe sârmă de puşti/ cu dinţii portocalii/ mestecat de milioane de nări/ de creiere în tăcere/ atât de intens încât/ aerul roşiatic şi dens/ ia forma sticluţelor de opium din vitrine/ cu o privire de-a ta/ cu o mişcare/ ce smulge crinolina sârmoasă/ cu doar un gest/ cu un atom/ cu julitura picioruşului tău/ chipul de mucenic/ se răsuceşte în sus/ ca un tirbuşon de plută/ ca o elice de oscioare.// să ne iubim.../ deşi acesta nu e un omagiu" (Sânziana Maria Stoie); ,Poftiţi maică, luaţi şi mâncaţi!/ Mâncaţi, cum nici o generaţie nainte n-a făcut-o./ Faceţi burta mare, haliţi până la os,/ să nu lăsaţi nici zgârciurile, nici pielea/ de parcă aţi fi pus în capul mesei Mafoamea./ Leorbăiţi ciorbe, vinuri, zămăraie,/ nu v-ar mai ajunge, nu v-ar mai sta.../ Nehaliţilor! Nesătuilor! Nepotoliţilor!!!/ Guri de burdihan, guri de iad!/ Se ciocoí lumea, nu vezi,/ stă la căldurică toată ziua/ cu mâna pe puţă./ N-are treabă, nu tu cărat apă/ nu tu făcut foc, nu nimic./ Barem de animale, nici capu nu-i doare,/ Ia colea vreun mâţ fleocăit/ de gingăşii urdinoase...