Dorea sa devina electronist, insa aceasta meserie nu mai era la moda. Parintii visau pentru el cariera militara. Pasionat de negocieri, a pornit propria afacere in momentul in care avea o cariera bine structurata, ocupand functii de conducere in filialele locale ale multinationalelor.
La 32 de ani, Eugen Saulea, fondatorul si directorul general al companiei BIP Grup, cauta in permanenta sa-si dezvolte afacerea inceputa in urma cu patru ani in domeniul serviciilor de externalizare a serviciilor de merchandising (aranjarea produselor in rafturile lanturilor retail) prin crearea de noi branduri. Petrece in jur de 12 ore pe zi, sase zile din sapte, gandind strategii, proiecte, oferte, directii de extindere a business-ului. "Mi-am dorit sa-mi demonstrez mie ca pot sa ajung in punctul acesta. Am fost format de alte sisteme, in companii multinationale, iar in momentul in care m-am hotarat sa merg pe cont propriu am zis ok, ori o fac la nivel de excelenta, ori nu o mai fac deloc. Si-am ajuns in punctul in care dezvolt branduri noi care sa ma ajute in cresterea afacerii de baza."
Ziua de lucru incepe pentru Saulea prin stabilirea unei liste de sarcini ce trebuie realizate in ziua respectiva. "Am zile cu tematica: azi ofertez, maine stabilesc intalnirile cu partenerii. Ce ma preocupa cel mai mult este partea de identificare nevoi parteneri. Am zile in care fac research pe plan international, la nevoie de grup, pe nevoile consumatorilor, dau tema echipelor din teren."
Chiar daca a delegat mare parte din responsabilitati, Eugen Saulea marturiseste ca se implica in toate etapele de management ale afacerii. "Tot businessul e construit pe o platforma pe care eu o cunosc foarte bine. Imi place din cand in cand sa ma inserez intre oamenii din echipa si sa verific daca totul e bine realizat. Imi place pozitia de coach."
Experienta in gestionarea afaceri