Zilele trecute, pe cand rasfoiam in librarie jurnalul lui Arsavir Acterian aparut de curand la Humanitas, mi s-a facut tare dor de Florin Faifer, autorul cuvantului prefatator si cel mai devotat prieten epistolar al longevivului memorialist intr-o vreme grea, cand nimeni nu mai parea dispus sa ia aminte la suferintele putinilor supravietuitori capabili sa dea marturie despre frumusetea lucrurilor de mult apuse.
Prin asta se si distinge Florin Faifer de marea masa a literatorilor, prin accentul pus pe valoarea morala, care-l determina sa ia mereu partea nedreptatitilor. Nici un gand de glorie desarta nu-l abate de la justitiara sa actiune recuperatoare pe acest intelectual subtire, admirat de toata lumea cultivata a Iasiului, dar foarte cunoscut si la Bucuresti (urbi et orbi, s-ar putea zice) prin minunatele-i fapte de condei si de omenie.
Ca mai totdeauna, nici in prezent nu merge Florin Faifer pe drumurile prea batute ale istoriei literare si nu se arata nerabdator sa culeaga roade cautate de toata lumea. La Convorbiri literare a tinut mult timp o rubrica in care publica diverse documente din arhiva personala, ingenios glosate, pentru ca in momentul de fata sa nu mai semneze in presa decat ocazionale bilanturi si portrete ale unor oameni de odinioara. Ca atare, constient fiind ca propriul condei, muiat in cerneluri de soi, poate schita oricand efigii de nobila expresivitate, Florin Faifer nu zaboveste indelung in preajma scriitorilor admirati din obligatie, manifestand in schimb o vie curiozitate pentru altii, "naufragiati", pe care a gasit de cuviinta sa incerce a-i salva de la neantul uitarii si sa-i scoata la lumina, scuturand de pe ei fie praful trecutului, fie mazga prim-planului mediatico-publicistic.
Dar, atentie! Interesul acordat acestor nedreptatiti nu e iscat decat rareori de valoarea "estetica" a paginilor pe care ei le-a
