Preşedintele PNL Braşov, Aristotel Căncescu, a declarat ieri că este foarte mulţumit de decizia pe care PNL-ul a luat-o la nivel naţional de a intra în opoziţie, în ciuda a numeroase voci liberale care solicitau intrarea la guvernare alături de PDL. „Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi în cadrul Biroului Permanent al partidului, iar eu am fost unii care au susţinut această decizie, pentru că noi am mai avut ocazia de a fi parteneri ai PDL-ului, iar acum este timpul pentru alţii să aibă un astfel de parteneriat”, a explicat Căncescu.
Liderul liberal a mai spus că în mandatul trecut prefectul liberal de Iaşi fusese arestat „pentru două hectare de teren, dar la Braşov nu se pune problema de arestări, deşi aici este o mafie a terenurilor care ajung pe mâna apropiaţilor unor oameni din Primăria Braşov”. Căncescu a mai anunţat că prin parlamentarii liberali braşoveni va ridica aceste probleme şi în Senat şi Camera Deputaţilor.
În ceea ce priveşte alianţa majoritară din Consiliul Judeţean Braşov (PNL - PSD - UDMR), Căncescu a spus că aceasta se va păstra. „M-am descurcat eu şi când aveam doar doi consilieri judeţeni, o să mă descurc şi acum, mai ales că acum am o poziţie în care am fost ales direct”, a explicat Căncescu. Preşedintele PNL Braşov, Aristotel Căncescu, a declarat ieri că este foarte mulţumit de decizia pe care PNL-ul a luat-o la nivel naţional de a intra în opoziţie, în ciuda a numeroase voci liberale care solicitau intrarea la guvernare alături de PDL. „Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi în cadrul Biroului Permanent al partidului, iar eu am fost unii care au susţinut această decizie, pentru că noi am mai avut ocazia de a fi parteneri ai PDL-ului, iar acum este timpul pentru alţii să aibă un astfel de parteneriat”, a explicat Căncescu.
Liderul liberal a mai spus că în mandatul trecut prefectul liberal de Iaşi fusese arest