Pomii de Crăciun importaţi au acaparat, iarna aceasta, piaţa românească. Brazii din import sau cei la ghiveci nu au însă succes la românii de rând. Preţul rămâne încă primul criteriu vizat în alegerea unui pom de iarnă. Brazii din Danemarca sau din alte pepiniere europene se vând anul acesta la preţuri cuprinse între 140 şi 300 lei. Dacă depăşeşte înălţimea de 2 metri, însă, un brad ca-n poveşti ajunge şi la 14.000 de lei (5 metri) sau chiar la 20.000 de lei (10 metri).
Cei mai ieftini pomi de Crăciun, brazi sau molizi, pot fi achiziţionaţi direct de la ocoalele silvice din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) – Romsilva, la acelaşi preţ ca anul trecut. Acesta variază în funcţie de dimensiunile coniferelor, între 10 şi 30 de lei. În magazinele de desfacere, cel mai ieftin brad costă 70 de lei.
Preţuri exagerate la brazii din import
Directorul comercial din cadrul RNP, Florian Borlea, susţine că preţurile brazilor importaţi sunt exagerat de mari. Totuşi, firmele importatoare au invadat piaţa cu pomi coniferi mult mai frumoşi şi mai stufoşi decât cei autohtoni, vizând în primul rând cererea consumatorilor cu venituri mari şi a companiilor organizatoare de evenimente în preajma sau în timpul Sărbătorilor de iarnă.
Borlea recunoaşte că importatorii reprezintă o ameninţare la adresa comerţului cu brazi autohtoni tăiaţi de pe plantaţiile statului: “E o concurenţă pentru noi, adică presiunea în trecut pe Romsilva era mult mai mare din partea firmelor şi a persoanelor fizice. La ora actuală, presiunea a scăzut foarte mult, din cauza acestor importuri şi a producătorilor privaţi.”
Profit în cel mai scurt timp
În ceea ce priveşte afacerea cu brazii de Crăciun, Borlea consideră că aceasta este foarte profitabilă, necesită investiţii relativ mici şi aduce venituri într-un timp fo