Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prieteni cu blană sau pene

Publicat in Adevarul, vineri 12 decembrie 2008 ·

Peste 40% din românii de la oraş au măcar un animal de companie cu care petrec zilnic între trei şi patru ore şi cheltuiesc, în medie, 75 de lei lunar. Un animal înseamnă o cheltuială şi o responsabilitate în plus. Investiţia iubitorilor de animale este răsplătită prin asigurarea sentimentului de împlinire. Aproape jumătate din românii de la oraş au cel puţin un animal de companie acasă, faţă de doar o treime, câţi se lăudau cu măcar un „pet” în 2003, arată un studiu realizat de compania de cercetări Daedalus.

Rolul animalelor de companie în viaţa românilor se traduce prin responsabilitate şi o investiţie lunară de 75 de lei. Ei primesc, în schimb, avantaje de ordin psihologic.

Practicienii în psihologie susţin că posesorii de animale trăiesc mai mult decât cei care nu au prieteni din lumea necuvântătoarelor.

Cei mai mulţi dintre iubitorii de animale caută un companion care să le însenineze zilele cu giumbuşlucuri şi să le ofere afecţiune necondiţionat. Cornel C., 62 de ani, fost ofiţer de marină comercială, locuieşte într-un apartament din Bucureşti pe care îl împarte cu câinele „Pirat” şi pisica „Fifi”.

Copiii au plecat la casele lor, soţia s-a prăpădit, însă, datorită celor două patrupede, simte mereu că-i casa plină. „Pe Pirat l-am ­luat după străzi acum doi ani, iar pe mâţa Fifi o am de şase ani”, povesteşte pensionarul. Lunar cheltuieşte circa 70 de lei pentru a-i întreţine şi spune că animalele îi sunt tare dragi.

„Ei mă trezesc dimineaţa, îmi ascund papucii sau mă aşteaptă la uşă, scâncind, când plec de acasă”. Mai mult, pensionarul spune că cei doi „copii” îl motivează să iasă la plimbare de trei ori pe zi.

Stăpânii, taxaţi la întreţinere

Românul mare iubitor de animale are o familie compusă din trei sau patru membri, caz întâlnit în peste 66% din casele în ca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 3 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi spune că vor fi proteste „în toată țara” dacă CCR anulează primul tur al prezidențialelor. „Cred că nu vom mai avea mult până când vom ieși din UE”

HotNews acum 6 minute
Lidera USR, Elena Lasconi, candidata formațiunii care s-a calificat în finala cursei pentru Palatul Cotroceni, a afirmat miercuri seară că, în cazul în care Curtea Constituțională va anula rezultatului votului din primul tur al alegerilor, atunci „î

Elena Lasconi: „Este posibil un dialog cu PSD. Un guvern de uniune națională după alegerile parlamentare e FOARTE POSIBIL”

Gandul acum o ora
Elena Lasconi a declarat, în direct la Observator, că va purta discuții cu partidele politice care doresc să păstreze țara pe drumul european și euroatlantic, inclusiv cu Partidul Social Democrat, și că nu exclude un guvern de uniune națională. Lasc

Schaeffler închide două fabrici din Austria şi Marea Britanie; producţia va fi relocată în Slovacia şi România

News.ro acum o ora
Producătorul german de piese auto şi utilaje Schaeffler a anunţat miercuri că va închide două unităţi de producţie, una în Berndorf, Austria, şi alta în Sheffield, Anglia, ca parte a unui amplu plan de restructurare, producţia urmând să fie relocată

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 2 ore
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Ţările nordice, ţările baltice şi Polonia vor spori sprijinul şi muniţia pentru Ucraina

News.ro acum 57 minute
Statele nordice, ţările baltice şi Polonia au anunţat miercuri că în lunile următoare vor spori sprijinul pentru Ucraina, inclusiv pentru industria de apărare a ţării, şi vor investi în punerea la dispoziţie a mai multor muniţii, relatează Reuters.

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 6 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 7 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 5 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°