Mircea Cărtărescu: " Nu sunt nici idiot, nici idealist, nici extremist, nici orbit de principii sau de pasiuni. "

Raţional şi pragmatic, înţeleg de ce s-a făcut alianţa PDL-PSD. Este limpede că nu putea fi adus la putere un partid instabil, trădător prin excelenţă, care la prima contrariere a intereselor proprii ar fi lovit în partener din toate puterile, cum a mai făcut-o. PNL mai departe la guvernare ar fi însemnat să cauţi scandalul şi instabilitatea politică cu lumânarea. În acelaşi timp, e de asemenea limpede că nu puteai lăsa PSD-ul în opoziţie fără riscuri majore: PSD are forţa de a răsturna un guvern minoritar, sau chiar majoritar, dacă unul dintre partenerii la guvernare e de fapt un cal troian. În al treilea rând, a existat tot timpul enorma ameninţare a unei alianţe PSD-PNL, care-ar fi fost distrugătoare în situaţia actuală, fiindc-ar fi intrat imediat în conflict cu preşedintele, iar într-o situaţie de criză numai o nouă încercare de debarcare a lui Băsescu ne-ar mai lipsi. Şi-atunci?

Mai mult decât cu un joc de şah, situaţia politică a semănat cu povestea celui care trebuie să treacă pe celălalt mal, cu barca, un lup, o capră şi o varză, ţinând seama de toate incompatibilităţile dintre ele. La prima vedere, deci, şi poate şi la a doua, alianţa PDL-PSD pare, dintre trei imposibilităţi, soluţia care face cel mai puţin rău. Şi totuşi, de ce-ţi vine, pur şi simplu, să vomiţi la această combinaţie?

Privind eşichierul politic am fost de multe ori revoltat şi câteodată amuzat. Rareori mi s-a-ntâmplat să fiu cuprins de această senzaţie de scârbă fără limite, de acest sentiment că s-au depăşit toate limitele admisibile, pe care le am acum. Mi se spune că, iată, dăm un semnal Europei (de la care, nu-i aşa, totul depandă) că două mari partide au trecut peste adversităţi şi-şi dau acum mâna pentru ţară. Se vorbeşte despre un nou