Înainte de 1989, România trăia iluzia libertăţii raportîndu-se în mod absolut şi exclusiv la vecini. Sudul trăgea cu ochii la bulgari, vestul la sîrbi, nordul la unguri şi estul la ruşi. A trage cu ochiul nu este aici doar o abstracţiune, un simplu generic pentru diverse curiozităţi, vagi şi ele, ci acţiunea concretă, dureroasă şi frustrantă de a încerca ieşirea din caverna lui Ceauşescu prin orientarea antenei de televizor pe azimuturile corespunzătoare şi prin dirijarea măruntele economii către produsele exotice ale micului trafic, ale negoţului primitiv de frontieră. Ceea ce lumea occidentală ne oferea atunci direct şi eficient erau doar cele cîteva posturi de radio, în principal Europa liberă şi BBC, de unde veneau informaţii adevărate, unde se făceau analize necruţătoare şi unde mecanismele răului erau permanent demontate şi privite microscopic pe toate părţile. În rest, datorită relaţiile politice directe ale marilor cancelarii europene cu regimul lui Cauşescu şi cu el personal, încurajările erau doar amăgiri, un fel de energizant pentru răbdare şi de afrodisiac pentru speranţă.

De ascultat, ascultam aşadar, cu sfinţenie, posturile de radio occidentale, aceste nuclee de informaţie reală şi modele de gîndire liberă, care erau, într-un fel, chiar exponentele noastre din afara sistemului, forme atipice de opoziţie şi de acţiune politică, dar de privit, priveam televiziunile vecinilor, şi de cumpărat, cumpăram tot de la ei. Cumpăram capsatoare pentru borcane, ţigări BT şi castraveţi de la bulgari, Vegeta, ceasuri electronice şi ţigări Wikent de la sîrbi, cosmetice şi anticoncepţionale de la unguri, măsline, cafea, unt vrac, stafide şi aparate de radio Selena, pentru Europa liberă, de la ruşi, de fapt de la basarabeni şi de la ucrainieni. La urma urmelor, cine nu stătea pe graniţă, mai exact pe liziera Dunării de-a lungul traseului Vest, Sud, Sud-Est, e