Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un sistem de vot hibrid, cu rezultate discutabile ( de Mircea Kivu )

Publicat in HotNews, sâmbătă 13 decembrie 2008 ·

Sistemul de vot utilizat la alegerile din 30 noiembrie pare sa fi enervat pe toata lumea, inclusiv pe cei care au beneficiat de mecanismul sau. Dupa ce s-au confruntat intr-o campanie electorala confuza, competitorii din colegii au constatat ca victoria de facto a fost stabilita de o masinarie aparent scapata de sub control. Practic, numai candidatii care obtinusera peste jumatate din numarul voturilor au putut fi siguri de adjudecarea mandatului. Colac peste pupaza, partidul care a primit cele mai multe voturi a constatat ca a obtinut cu trei mandate mai putin decat cel de pe locul al doilea.

S-a intamplat asa pentru ca legea pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului, prin modificarile ei succesive, a vrut sa impace prea multe capre, verze, ba chiar si lupi. S-a pornit de la un compromis intre principiul proportionalitatii si cel al alegerii intre persoane, si nu intre partide. Varianta initiala era relativ logica si, mai ales, previzibila, desi oarecum postmodernista: chiar daca exista posibilitatea calificarii unor candidati situati in colegii pe locul al doilea, ei ar fi avut macar argumentul de a fi fost cei mai buni din partidul respectiv. In momentul in care s-a dorit ca, in plus, sa se asigure si promovarea unui singur candidat in fiecare colegiu, lucrurile s-au complicat in asa masura incat s-a ajuns la situatii bizare, de factura dadaista, in care un candidat sa piarda in favoarea unui coleg de partid care a obtinut mai putine voturi. Asa s-a ajuns sa avem un deputat UDMR ales cu numai 34 de voturi obtinute intr-unul din colegiile din strainatate (cu 1.724 votanti), in defavoarea unui coleg al sau care obtinuse, in alt colegiu din strainatate, 845 de voturi.

Misterul diferentei dintre "votul popular" si repartizarea mandatelor se explica prin inventarea colegiilor din afara tarii. In toate aceste sase colegii au votat in total

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 3 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 2 ore
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 5 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 4 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Ianis Hagi, din nou DECISIV pentru Rangers » Românul a provocat 2 autogoluri ale aceluiași jucător

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
s-a impus în deplasare cu , scor 3-1, grație unor contribuții decisive ale lui . Internaționalul român a provocat două autogoluri al căror autor a fost același jucător, Jamie McCart. Au marcat Hearts Antrenor Rangers Antrenor

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric luni, 17 februarie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de s

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 6 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 4 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-4°/-1°
Iasi
acum

-6°
lun.

-6°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-4°/-0°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°