Aflat în blocaj financiar şi fără nicio perspectivă politică, patronul Stelei se confruntă acum şi cu prăbuşirea echipei de fotbal. Clubul Steaua, instrumentul care l-a lansat pe Becali în viaţa publică, atârnă acum de gâtul acestuia ca o piatră de moară: probleme financiare, lipsă de performanţă şi antipatia suporterilor. Gigi Becali a preluat clubul Steaua la începutul lui 2003 după un scandal monstru. S-a luptat cu Viorel Păunescu, preşedintele de atunci al clubului, pentru pachetul majoritar de acţiuni. După ce a devenit proprietarul a 51% din acţiuni, Becali a preluat treptat tot clubul, Păunescu şi Piţurcă primind ulterior sume de bani pentru a renunţa la părţile lor.
În cei cinci ani care s-au scurs de la acel moment, Gigi Becali s-a dovedit a fi şi înger, şi demon pentru gruparea din Ghencea.
Finalul însă este unul trist pentru el. După ce, sub comanda sa, Steaua a luat două campionate, a reuşit trei calificări consecutive în Liga Campionilor şi a jucat o semifinală de Cupa UEFA, acum clubul a ratat totul: cu chiu cu vai a devenit vicecampioană, dar sub anatema a două scandaluri („Bricheta” şi „Valiza”) a ratat Cupa României şi a fost eliminată din orice competiţie europeană. Lotul îi este decimat de vânzări şi cumpărări haotice de jucători, probleme financiare şi reacţii violente „anti-Gigi”, din partea suporterilor.
Finanţator şi antrenor
Cât a fost Victor Piţurcă antrenor în Ghencea, Gigi Becali nu a fost lăsat să se amestece în treburile echipei. Piţi a fost însă doar primul din lungul şir al antrenorilor stelişti care au demisionat după un conflict cu Becali. Din vara lui 2004 până în 2007, singurul scut al echipei a fost preşedintele de atunci, Mihai Stoica. Acesta nu a putut însă împiedica umilirea lui Walter Zenga, antrenorul adus de el după plecarea lui Piţi.
Calificarea în gr