Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SCRISORI CU RASPUNS INTARZIAT

Publicat in Formula AS, sâmbătă 13 decembrie 2008 ·

Sosite cu mare intarziere fata de data publicarii intrebarilor in revista"Formula AS", publicam, totusi, raspunsurile sosite pe adresa redactiei, in speranta ca le vor fi de folos unor persoane cu suferinte identice.

"Mama are urticarie acuta generalizata"

(Raspuns pentru RADA ANA - Arad, F. AS nr. 400)

Singura solutie radicala care ar putea pune capat suferintelor mamei dvs. este, dupa parerea mea, internarea intr-un serviciu de alergologie, care dispune de trusa de alergeni necesari efectuarii unor determinari precise pe baza de teste a tuturor alergenilor la care dansa este sensibila.

Va recomand cu caldura Serviciul de Alergologie din cadrul Spitalului"Dr. Carol Davila", Calea Grivitei nr. 7, Bucuresti, caruia ar trebui sa-i solicitati telefonic sau printr-o scrisoare programarea mamei dvs. pentru efectuarea testelor alergologice ambulator sau, daca este necesar, cu internare. Dupa determinarea alergenilor, urmeaza ca, pe baza recomandarilor medicului specialist alergolog, mamei dvs. sa i se aplice un tratament de desensibilizare, sub forma de injectii subcutanate, de concentratii si doze progresiv crescute, pe care il veti putea efectua si la Arad. Acest tratament se aseamana in principiu cu un vaccin, in sensul ca obisnuieste corpul cu alergenii respectivi, excluzandu-se astfel reactiile negative ale organismului care pot fi dupa caz: dermatoze alergice, astm bronsic, rinita alergica etc. Pana atunci n-ar strica sa incercati si un tratament provizoriu si comod cu Peritol tablete, un antihistaminic eficient produs in Ungaria si care se gaseste si in farmaciile romanesti, tratament care insa nu rezolva cauza bolii, dar amelioreaza simtitor efectele ei. Va doresc succes in aplicarea acestor tratamente, de care am beneficiat si eu in tinerete in cazul unei bronsite astmatice.

VALERIU MUNTEANU - str. Albac nr. 1, ap. 16, Timiso

Articolul in Formula AS >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 33 minute
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 4 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 5 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 4 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

FOTO+VIDEO. UPDATE.Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Ambasadorul român în SUA despre programul Visa Waiver: „Ne așteptăm la unele evoluții în câteva săptămâni sau luni”

HotNews acum 3 ore
Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA, a afirmat, la Digi24, că se așteaptă la „unele evoluții” în ce privește readmiterea țării noastre în programul Visa Waiver. Muraru susține că nu există în momentul de față un impediment față de includerea

Nivelul scăzut al apei pe Dunăre perturbă transportul maritim din Ungaria / A fost cea mai secetoasă lună iunie din 1901 / Este posibil ca tarifele să crească, navele fiind nevoite să-şi reducă încărcătura

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Nivelurile neobişnuit de scăzute ale apei pe Dunăre în Ungaria afectează transportul maritim, agricultura şi ecosistemele locale de-a lungul celui de-al doilea fluviu ca lungime din Europa, care este

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 7 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Vremea

București
acum

28°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
Iasi
acum

27°
vin.

19°/34°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
Timisoara
acum

29°
vin.

17°/37°
sâm.

14°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°