Tradus mai ales in Europa, Gilles Lipovetsky joaca atent rolul intelectualului public Are 64 de ani, a stat distant in Mai '68, ii place Sarkozy si nu e apocaliptic. Se declara liberal si individualist, dar nu e de acord cu obscenitatea inegalitatilor contemporane. E antielitist, dar nu e relativist. Descrie lumea fara a o condamna, fara a suspecta ceea ce exista de o anumita impuritate ideologica. E un filosof anticonspirationist, un star academic care a eludat granitele universitatii. Se considera un intelectual, in sensul traditional european. Refuza eticheta specialistului plictisitor. AUTORUL Gilles Lipovetsky e la a patra traducere in limba romana. Dupa Amurgul datoriei, in 1996 (Le crepuscule du devoir, 1992), A treia femeie, in 2000 (La troisieme femme, 1997) si Fericirea paradoxala, in 2007 (Le bonheur paradoxal, 2006), in 2008 i se traduce cartea scrisa in colaborare cu Jean Serroy, Ecranul global, aparuta cu un an inainte in Franta. Liberal, de dreapta, Lipovetsky vine in continuarea programului "noii filosofii" franceze, care din anii 1970 se rupe de "traditia suspiciunii" propunind un nou umanism cu sursele culturale in Iluminism, dar si in gindirea liberal-libertara franceza a secolului al XIX-lea. In anii '80, odata cu volumul L'ere du vide, Gilles Lipovetsky (care publica si va mai publica in "Le Debat", revista de idei a Editurii Gallimard) propune si el o interpretare "individualista si personalizata" a mostenirii Mai '68: recistigarea spatiului privat in defavoarea celui public, autonomia "nedureroasa" a individului in raport cu autoritatea, dar si cu colectivitatea. De atunci ramine un autor care plaseaza central individul, cu toate hiperindividualismele sale, pe care le trateaza neutru axiologic. O alta norma a discursului sau este accesibilitatea: nu se considera un filosof pur, iar analizele sale le vede mai degraba ca descrieri sociologice ale