A-ti dori sa introduci Bucurestiul in Cartea Recordurilor, asa cum arata astazi orasul, este cel mult un act de sfidare a bunului simt. Orice opinie decenta pe aceasta tema iti spune ca locul Capitalei nu este decat intr-o Carte a Recordurilor Negative.
Bucurestiul lui Oprescu a aratat sambata seara, cand primarul a aprins beculetele de Craciun, ca un oras modern, insa, doar privit din elicopter. Orasul de pe malurile Dambovitei nu arata niciodata bine decat privit de la distanta. Sau in amintirile oricui...
Orice aventurare in inima Capitalei este o condamnare la o avalansa de crize si depresii in lant. De la traficul infernal la mizeria statuta din spatele fiecarei cladiri si pana la cainii vagabonzi care pazesc fiecare strada, alee sau colt de cladire, Bucurestiul nu este decat o suma o haosului si a nervozitatii noastre generale.
In Capitala, toata lumea se grabeste, toata lumea alearga dupa ceva. Toti vor sa isi rezolve problemele cat mai repede, pe loc daca s-ar putea, inaintea celui din fata, inaintea celui de langa el. Fiecare persoana care ajunge in Bucuresti invata repede ca nu are decat o singura sansa: sa il intreaca pe cel dinaintea sa. Oricum, oricand si oriunde. Si aplica apoi consecvent principiul; de la sofatul masinii pana la galceava de la coada din supermarket.
Daca "vitutile" de mai sus ar fi singurele tare ale metropolei noastre, Bucurestiul tot ar mai avea o sansa, o speranta. Insa, Bucurestiul este un rezervor nesecat de surprize negative.
Care "bastinas" nu a incercat senzatiile tari provocate de o hoarda numeroasa de caini seara, cand se intorcea acasa de la serviciu? Cine nu a simtit fiori reci in ceafa provocati de o banda de tineri care te inconjoara sfidator de dupa bloc atunci cand, dupa miezul noptii, naiv si neglijent cobori din bloc sa iti cumperi o sticla cu apa si un pache
