Muzeele din România rămân încet, încet fără vizitatori. La Muzeul Judeţean "Ştefan cel Mare" din Vaslui, istoria prăfuită, obiceiurile româneşti practicate din ce în ce mai puţin aşteaptă cu încredere să fie învăţate de noi generaţii.

Vaslui – un oraş mic din Podişul Moldovei, în care viaţa se desfăşoară cu un calm tipic. În centru, într-o sâmbătă însorită, Muzeul "Ştefan cel Mare" îşi aştepta vizitatorii. Muzeografii păreau nerăbdători să le dezvăluie grupurilor de copii momentele de glorie din istoria acestor locuri, secrete etnografice ale oamenilor de aici sau opere de artă rezultate din amestecul magic "linie, punct, culoare". Într-o zi obişnuită nu trec pragul mai mult de cinci vizitatori. Poate clădirea care adăposteşte muzeul nu-i atrage, poate vitrinele sunt prea demodate şi prea sobre.

OBICEI ŞI PORT. Nu ne-am lăsat intimidaţi de aparenţe şi am intrat. La parter, în spatele imenselor geamuri de sticlă, am observat câteva obiecte care îşi continuă parcă îndeletnicirile pentru care au fost meşteşugite. În secţia de etnografie a muzeului am descoperit rând pe rând, într-o călătorie de-a lungul anevoioasei evoluţii a omului, imagini de ansamblu ale ocupaţiilor ţăranilor din Vaslui. Colecţia, adunată de muzeografi încă de la înfiinţarea muzeului, în 1975, este compusă din unelte agricole, piese folosite pentru pescuit, creşterea albinelor şi a animalelor, elemente specifice cultivării şi prelucrării strugurilor, dar şi ustensile atât de folositoare ţesutului de costume populare.

MAŞINA TIMPULUI. Câteva trepte ne despart de secţia de istorie. Încă de la intrare, privirea lui Ştefan ne urmăreşte, dintr-o pictură, paşii nesiguri, care parcurg mult prea repede mii de ani de istorie. Unelte, vase din cultura Cucuteni, figurine zoomorfe şi antropomorfe, arme şi bijuterii... Toate acestea stau înşirate cuminţi în vitrinele