Aproximativ 900 de asteroizi şi comete cu potenţial de pericol îşi pot intersecta traiectoria cu Pământul.
Observaţiile astronomice din ce în ce mai performante relevă că, anual, sunt descoperite în spaţiul îndepărtat 80 de noi corpuri cereşti periculoase (PHOS) care ar putea lovi planeta noastră, informează site-ul Flashespace.com. Este vorba de asteroizi şi comete cu diametrul mai mare de 140 de metri, a căror orbită o poate întâlni pe cea a Pământului. Totalul de PHOS observat în ultimii ani şi care ar putea avea un impact distrugător cu Terra se ridică la peste 4.000.
Apophis ameninţătorul
Asteroidul care a produs cele mai mari frisoane astronomilor este Apophis 2004 MN. Acest corp ceresc cu 270 de metri în diametru, compus numai din fier şi cu masa estimată la 27 de milioane de tone, ar fi trebuit să lovească Pământul vineri, 13 aprilie, 2029.
Apophis se deplasează pe o orbită apropiată de cea terestră şi viteza sa creşte cu cinci kilometri/secundă la fiecare revoluţie.
O trecere „razantă“
Deşi clasat pe treapta 4 a scalei din Torino (obiect demn de urmărit), calculele ulterioare au arătat că distanţa la care Apophis va trece pe lângă Terra este de 32.000 de kilometri, intrând totuşi puţin în câmpul de atracţie al planetei noastre.
Deşi pe scala din Torino a fost retrogradat pe treapta zero (lipsă totală de pericol), nu trebuie uitat faptul că va trece „pe sub“ sateliţii geostaţionari, aflaţi la o altitudine de 36.000 de kilometri. NASA a evaluat în 2006 că probabilitatea unei coliziuni a Pământului cu Apophis este de 1/45.000 în următorii o sută de ani. Dar această probabilitate poate scădea sau creşte, în funcţie de factorii care pot influenţa orbita asteroidului.
TEMERI
Asteroizi care se apropie
În decembrie 2006, două PHOS fuses