Circulatia feroviara pe Valea Oltului a fost blocata, timp de sapte ore, duminica dimineata, din cauza unei autocisterne incarcate cu 25 de tone de motorina care a derapat pe DN 7 si s-a a rasturnat peste calea ferata, iar mai multe trenuri sunt blocate din aceasta cauza pe traseu, relateaza Mediafax.
"La ora 12.20 am reluat traficul pe calea ferata dupa ce a fost transbordata motorina din cisterna care a ajuns pe calea ferata intr-un alt recipient. A durat cam o ora si jumatate pana cand a fost scoasa cisterna de pe calea ferata si tot atat pana cand au fost indreptate liniile de cale ferata, s-au prins suruburile si s-a facut echilibrarea", a declarat comisarul-sef Vasile Florica, seful Politiei Transporturi Feroviare Valcea.
Potrivit subinspectorului Diana Smarandoiu, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Valcea, accidentul a avut loc la km 326+100 al caii ferate Ramnicu Valcea- Sibiu, in perimetrul satului Corbu, care apartine de localitatea Brezoi si nu exista victime.
Soferul cisternei a pierdut controlul volanului, iar masina a ajuns pe calea ferata, dislocand sine de cale ferata pe o distanta de aproximativ 20 de metri.
Din cisterna nu s-a scurs combustibil, insa la fata locului se afla reprezentanti ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Valcea.
"Nu exista scurgeri de carburant din recipient si se asteapta reprezentantii firmei careia ii apartine autovehiculul sa vina la fata locului pentru a se realiza transvazarea celor 25 de tone de motorina. Ulterior se va scoate cisterna de pe terasament cu ajutorul unei macarale de mare tonaj si se va trece la reparatia caii ferate. Sunt operatiuni care vor dura cateva ore cu siguranta, iar traficul feroviar va fi blocat in aceasta perioada", a declarat purtatorul de cuvant al Politiei Valcea.
Din cauza acestui accident, mai