În emisiuni m-am amuzat, împreună cu invitaţii, pe tema acrelii soacrelor. Este, însă, pentru prima oară când sunt pusă în situaţia de a vorbi despre soacra mea. Mama lui Victor era o femeie simplă, fără multă carte, însă cu un bun- simţ crescut precum aluatul de cozonaci!

O moldoveancă pe care viaţa o convertise la ardelenism, o femeie frumoasă, devotată faţă de familie şi, mai ales, faţă de unicul fecior, ajuns, dintr-o casă de oameni sărmani, vedetă în România. Am simţit la prima întâlnire cu ea cum mi se face o radiografie nevăzută, cum are loc comparaţia între „cea de pe sticlă” şi „cea de lângă fiul său”, iar când zâmbetul său a fost eliberat către mine, am înţeles că trecusem testul! Dacă Dumnezeu mi l-a hărăzit pe bărbatul visurilor mele, pot spune cu mâna pe inimă că am primit şi o soacră bună de pus la rană!

Se ştie, bunătatea soacrelor nu constă neapărat în binele pe care-l fac nurorilor, ci, mai cu seamă, în răul pe care NU-l fac! Am avut parte de soacra-soacrelor, discreţia întruchipată, femeia care, venind la noi în vizită, îşi cerea scuze că ne deranjează, îşi aducea mâncarea de regim de acasă, ca să nu mă împovăreze în ai-o găti eu, până şi aşternutul venea de la Braşov, ca să

nu-mi dea de lucru la plecare, fapt pentru care o dojeneam necontenit!

S-a întâmplat odată să se işte o mică dispută între mine şi Victor în prezenţa socrilor mei. Nu aveam dreptate, dar insistam! Victor căuta din ochi susţinerea părinţilor, deveniţi, fără să vrea, martori la discuţie. Deşi, probabil, în sufletul său, îndreptase toate tunurile spre cea care-i necăjea fiul, draga mea soacră şi-a adunat forţele şi şi-a admonestat băiatul, găsindu-i o vină imaginară şi dându-mi dreptate. M-am simţit atunci ca o umbrelă întoarsă de vânt, dar am iubit-o şi mai mult.

Am avut o soacră discretă şi pozitivă, care a putut rupe