Piata de recrutare, unde, pana in urma cu cateva luni, candidatii faceau jocurile, a intrat din nou pe mana angajatorilor.
Candidatii care acum jumatate de an stabileau interviuri de angajare si uitau sa se prezinte ulterior la ele, mizand pe oferta uriasa de joburi din piata, nu-si mai permit acest lucru. Criza fortei de munca a modelat piata de recrutare in asa fel incat companiile au fost nevoite sa accepte salarii mari si pretentii uneori exagerate din partea candidatilor.
"Este amuzant sa constatam ca acum doua luni sunam 20 de candidati pentru a programa zece la un interviu pentru pozitii de entry-level, spre exemplu, in domeniul bancar si se prezentau in cele din urma numai doua persoane. Aceeasi candidati, care de doua-trei ori nu s-au prezentat la interviu, ne curteaza acum sa le facem rost de joburi. A avut loc o schimbare radicala in piata", declara in urma cu o saptamana Cristina Savuica, managing partner al Lugera & Makler, a doua companie de recrutare de pe piata in functie de cifra de afaceri, care a precizat ca in ultimele doua luni numarul CV-urilor pe care compania le-a primit este de sase ori mai mare decat inainte.
Contextul economic a facut in ultimele luni tranzitia de la o piata dominata de candidati la una in care angajatorii au, din nou, ultimul cuvant.
"In ultima luna, numarul candidatilor care aplica pe site-ul nostru pentru deschiderile existente, dar si fara sa opteze pentru un anume job, ci doar pentru a fi in baza de date pentru oportunitati viitoare este de 2,5 ori mai mare fata de lunile anterioare. In aceste conditii angajatorul poate gasi competente mai bune, ceea ce determina o concurenta mai mare intre candidati", explica Mirela Marinescu, recruitment director al grupului APT, care ofera servicii de resurse umane si relatii publice.
Chiar daca numarul candidatilor de pe piata este in crestere,