Un subofiţer, din cadrul Biroului cercetări penale a Poliţiei Municipiului Piatra Neamţ, a fost prins în flagrant în timp ce încerca să sustragă bunuri din supermarketul Plus.
Evenimentul a avut loc, joi, 11 decembrie, el fiind reţinut de agenţii de pază ai magazinului. La percheziţie, asupra poliţistului, mai exact sub haină, a fost găsit un baton de salam, un pachet de caşcaval şi o pungă cu detergent. Omul legii a încercat să se apere spunând că nu a mai avut loc în cărucior, drept pentru care a ales să pună bunurile în buzunar, numai că a uitat să le mai plătească. Chemaţi la supermarket, colegii lui Vasile Caia, de 33 de ani, i-au întocmit dosar penal pentru furt calificat. Subofiţerul era îmbrăcat civil, fiind în concediu de odihnă.
Inspectorul Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvînt al Poliţiei Neamţ, a confirmat incidentul. „Respectiva persoană lucrează la Biroul cercetîri penale. După cele petrecute el face obiectul unei anchete interne, fiind declanşată cercetarea prealabilă. Dacă va fi găsit vinovat, riscă sancţiuni drastice pe linie profesională. În paralel, el face şi obiectul unui dosar penal în care este cercetat pentru furt. El neagă că ar fi furat produsele respective. A declarat că a făcut cumpărături şi pentru că nu mai avea loc în cărucior, a pus produsele în buzunarul hainei, iar când a ajuns la casă a uitat de ele. Ancheta va elucida cele întîmplate“, a declarat inspectorul Cătălina Bădeanu.
Valoarea bunurilor sustrase este de 29,97 de lei, produse care au fost recuperate de angajaţii magazinului.