Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Vindeau camioanele spaniolilor la fier vechi în România” - Revista presei spaniole

Publicat in Adevarul, luni 15 decembrie 2008 ·

Trei români şi doi spanioli furau camioane în Barcelona. Acestea erau vândute în România la fier vechi. Paguba se ridică la două milioane de euro. „Multe naţionalităţi şi un singur scop" , titrează „Diario de Sevilla”. Ziua imigrantului a fost sărbătorită în Sevilla cu mâncare tradiţională, muzică, dans şi o expoziţie de produse artizanale. Astfel, românii, ecuadorienii şi bolivienii care locuiesc în Sevilla s-au întâlnit pentru a sărbători, în cursul acestui sfârşit de săptămână, Ziua muncitorului imigrant. Aceasta se serbează, încă de acum trei ani, la aceeaşi dată, în oraşul din sudul Spaniei.

„Arestaţi pentru că au ameninţat cu pistolul un gardian public” , publică „La Mañana”. Agenţi ai Gărzii Civile din Catalunya au arestat, în cursul zilei de ieri, doi români. Aceştia sunt acuzaţi că au ameninţat cu un pistol un gardian public. Mihai Irinel M., de 24 ani, şi Silviu Constantin, de 29 de ani, călătoreau ieri într-un autoturism Audi. Viteza excesivă cu care era condusă maşina a determinat gardianul să le facă semn să oprească. Când acesta s-a apropiat de maşina lor, unul dintre ei a scos un pistol şi l-a îndreptat spre omul legii. Cei doi au fost arestaţi câteva minute mai târziu de Garda Civilă.

„Furau camioane şi le vindeau în România, la fier vechi” , informează ziarul „ABC”. Poliţia din Catalunya a arestat săptămâna trecută cinci persoane, dintre care trei români. Aceştia sunt acuzaţi de furtul mai multor camioane din Barcelona, pe care le dezansamblau şi le vindeau apoi la fier vechi, în România. Din grupul celor cinci fac parte şi doi spanioli. Paguba se ridică la aproximativ două milioane de euro.

„Imigranţii preferă cursurile la distanţă” , titrează „Norte de Castilla”. În Spania, 21% din elevii care preferă cursurile la distanţă sunt imigranţi. Numărul acestora a crescut foarte mult în ultimii trei ani. În 2

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 10 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 5 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 3 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 12 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 6 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 7 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 9 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 5 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°