Aflat la a patra ediţie, evenimentul "Zilele Culturale Româneşti", organizat la Lille de asociaţia "Printemps Roumain", a avut ca invitat special, pe 12 decembrie, Ambasadorul României în Franţa, Teodor Baconschi. Cu ocazia acestei vizite, Ambasadorul a apreciat eforturile asociaţiei de a întreţine o imagine corectă a României, de a multiplica schimburile culturale cu România şi de a oferi un cadru cultural adaptat comunităţii româneşti din Lille.
Unul dintre aspectele importante legate de mesajul acestuia a fost referitor la perspectiva crearii unui consulat onorific la Lille, care să sprijine toate aspectele vieţii românilor din regiune şi, implicit, activităţile culturale ale asociaţiei "Printemps Roumain".
O prima întâlnire a fost organizată cu Gérard Caudron, primarul oraşului Villeneuve d’Ascq, înfrăţit cu oraşul Iaşi. Ulterior, Ambasadorul român s-a întâlnit si cu Bernard Derosier, preşedintele Consiliului General din Nord, ocazie cu care s-a discutat despre înfrăţirea dintre Departamentul de Nord şi judeţul Suceava.
Desfăşurate în perioada 1-15 decembrie, "Zilele Culturale Româneşti" au adus la Lille reprezentanţi ai culturii româneşti, printre care pictorul Valentin Tanase, cu expoziţia "Realitatea fictiva", ansamblul folcloric Arcanul din Fundu-Moldovei şi solistul Călin Brăteanu, corul "Cantores Amicitiae" din Iasi, expoziţia de fotografie "Forever Young" a tinerilor din Est-West-Fest şi profesorul emerit Jean Montreuil, membru de onoare al Academiei Române.
Toate aceste manifestari au atras un public numeros, fiind necesară organizarea unui spectacol folcloric suplimentar faţă de programarea iniţiala.
Cu ocazia unei întâlniri organizată la Universitatea de Ştiinte şi Tehnologii din Lille, Cozmin Lucău, preşedintele "Printemps Roumain", a prezentat asociaţia cu cei peste 80 de membr