Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Goe, fii barbat!

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 15 decembrie 2008 ·

După meciul cu Fiorentina, “Ministrul Apărării” e tot mai tentat de absenţa publicului. “Nu mai veniţi la stadion! Staţi acasă, în faţa televizoarelor!”, le-a recomandat Goian fanilor. Sfatul ăsta nu numai că nu e practic pentru incasarile clubului, dar e şi riscant. În faţa televizorului, fanii ar putea da peste lucruri mai demne de urmărit. Şi peste meciuri mai demne de fotbal.

“În loc să ne sprijine, au ales să ne ironizeze!”. Fundaşul Stelei are tot dreptul să fie supărat pe originalii care au ţinut morţiş să-i dedice nişte torţe finanţatorului. Dar n-are dreptate cînd confundă ironia cu piromania. Şi amestecă huliganii cu restul spectatorilor.

“Să vină la meci numai adevăraţii suporteri!”, spune Goe. Iată o jumătate de soluţie. Cealaltă jumătate ar fi să intre pe teren numai adevăraţii fotbalişti! Cu Fiorentina, cînd steliştii şi-au dat drumul la joc, turbulenţele s-au potolit subit. Pînă şi che guevariştii de peluză au rămas cu chibritul aprins în mînă şi cu gura căscată la meci.

Goian trebuie să înfrunte realitatea ca un bărbat. Să înţeleagă că nu le poate cere fanilor să fie cuprinşi de euforie indiferent de scor. E drept, există astfel de suporteri pe lumea asta, prin liga a treia scoţiană. Povesteşte TRU într-una dintre cărţile sale. Pe acele meleaguri, nimic nu-i face mai fericiţi pe spectatori decît o înfrîngere. Cîntă ceva de genul “Rataţii sîntem noi, / Merităm să murim în noroi!”. Şi pleacă fericiţi acasă. Dar pînă la stadiul ăsta de fericire, se impun o anumită tradiţie, o anumită climă şi o importantă cantitate de whisky.

După meciul cu Fiorentina, “Ministrul Apărării” e tot mai tentat de absenţa publicului. “Nu mai veniţi la stadion! Staţi acasă, în faţa televizoarelor!”, le-a recomandat Goian fanilor. Sfatul ăsta nu numai că nu e practic pentru incasarile clubului, dar e şi riscant. În faţa televizorului, fanii ar putea da

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Program consultări pentru noul Guvern: Când se întâlnesc partidele cu Președintele Klaus Iohannis

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat pe 22 decembrie, la Palatul Cotroceni, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru,

Autoturism, intrat în vitrina unui magazin din Suceava/ Şoferul a refuzat transportul la spital - FOTO

News.ro acum 43 minute
Un bărbat a intrat cu autoturismul, sâmbătă seară, în vitrina unui magazin din municipiul Suceava. El a primit asistenţă medicală la locul accidentului, dar a refuzat să fie transportat la spital. Accidentul a avut loc în zona Egros din municipiul S

Mai multă poliție și măsuri de securitate sporite la cele mai vizitate târguri de Crăciun din Europa, după atacul criminal din Germania

Ziare.com acum o ora
Mai multe ţări iau măsuri pentru intensificarea securităţii după atacul de vineri din Germania soldat cu cinci morţi şi peste 200 de răniţi, după ce un refugiat saudit a intrat cu maşina în mulţime la târgul de Crăciun din Magdeburg. În capitala Aus

Viktor Orban, despre legătura dintre migrația ilegală şi actele de terorism: „Bruxellesul doreşte să transforme Ungaria în Magdeburg”

Ziare.com acum 2 ore
Premierul ungar Viktor Orban, a avut sâmbătă, 21 decembrie, o conferinţă de presă internaţională de sfârşit de an, la Budapesta. El a făcut o legătură între imigraţia ilegală şi actele de terorism, referire la recenta tragedie de la târgul de Crăciu

Parchetul General, precizări despre dosarul deschis după ce Diana Şoşoacă şi Makaveli au agresat verbal o jurnalistă Antena 3 în Parlament

HotNews acum 3 ore
Parchetul General a anunţat, sâmbătă, oficial că s-a autosesizat cu privire la săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi purtare abuzivă, după ce Diana Şoşoacă şi apropiaţi ai acesteia au agresat verbal o jurnalistă de l

Volkswagen a ajuns la un acord cu sindicatul pentru a elimina 35.000 de locuri de muncă în Germania, după discuţii istovitoare

News.ro acum 3 ore
Volkswagen a anunţat vineri schimbări radicale la operaţiunile sale germane, inclusiv eliminarea în timp a mai mult de 35.000 de locuri de muncă şi reduceri drastice ale capacităţii de producţie, într-un acord încheiat între cel mai mare producător

Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul reţinut pentru atacul de la Magdeburg

Mediafax acum o ora
Riadul a avertizat autorităţile germane că presupusul atacator, Taleb al-Abdulmohsen, un disident saudit care s-a descris ca fiind un fost musulman, s-a lăudat pe reţelele de socializare că „ceva important se va întâmpla în Germania”, relatează Fina

Atacul din Târgul de Crăciun din Magdenburg: Cinci morţi şi 200 de răniţi / 40 dintre victime, în stare gravă / Olaf Scholz a depus un trandafir alb la biserică în onoarea victimelor

News.ro acum 5 ore
Cel puţin cinci persoane au murit în urma atacului cu maşina de vineri seara din Târgul de Crăciun din oraşul Magdeburg, iar peste 200 de persoane au fost rănite, 40 fiind în stare gravă, transmite Reuters. Atacul de vineri seara asupra vizitatorilo

Un minut de reculegere pentru victimele atacului din Magdeburg, la meciurile de fotbal din Germania

Mediafax acum 2 ore
DFL, care conduce liga profesionistă de fotbal din Germania, Bundesliga, a recomandat, de asemenea, ca jucătorii să poarte o brăţară neagră pentru a aduce un omagiu victimelor atacului de vineri. „În aceste ore dificile, gândurile noastre sunt alătu

Incendiu violent în Piața Matache din București! Mesaj Ro-Alert transmis locuitorilor din zonă (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 11 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov intervin în această dimineață pentru stingerea unui incendiu ce s-a produs la un spațiu comercial, Piața Matache, aflat pe strada Cameliei, din sectorul 1 al Capitalei.

Vremea

București
acum

sâm.

4°/8°
dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

6°/9°
Iasi
acum

sâm.

2°/6°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/7°
mar.

6°/8°
Constanta
acum

sâm.

4°/9°
dum.

2°/5°
lun.

5°/10°
mar.

10°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/4°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

-0°/3°
Timisoara
acum

sâm.

0°/6°
dum.

-1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

0°/2°