SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Un jucător pe piaţa imobiliră, mai pe româneşte zis, un speculator de terenuri, isteţ în tranzacţii, dar cam zevzec în relaţiile cu semenii, le-a dat tot felul de pomeni la săraci, ca să-l aleagă deputat. Şi-a făcut un renume din milostivenia lui şi, cu toate acestea, n-a fost votat decât de o mână de oameni. Foarte probabil, nu de cei pe care i-a miluit.
Fiind, cum spuneam, cam primitiv în ce priveşte psihologia partenerilor de afaceri – amărâţii cărora le-a dat la schimb bani contra voturi sunt tot un gen de parteneri –, a mai săvârşit o prostie, declarând într-un moment în care toată lumea comenta finalul electoral, că probabil el e acela care n-a înţeles poporul. Că e un îngâmfat şi, ca rezultat al trufiei, nerod o dovedeşte şi acest obicei de a se considera parte importantă, vizavi cu întreg poporul român. Normal ar fi fost să spună că poate nu realizează cum gândesc oamenii cărora li se dau pomeni. Săracii de pretutindeni sunt, într-adevăr, un popor, dar unul mondial, care acceptă daniile, dar nu manifestă un respect deosebit pentru individul care dă. Mai ales când cadoul acoperă un interes. Ştiind că e vorba despre un interes, nu despre o criză de generozitate, săracul se simte iertat de orice obligaţie. Păi, spune săracul, să dea, că are de unde!
De aceea, oricât de mare ar fi pomana, săracul socoteşte că e prea mică şi îşi dublează ciuda pe care o nutreşte faţă de bogaţi. Poporul mondial sărac l-ar mânca fript pe omul cu bani, dacă i s-ar oferi prilejul.
Prietenul I.T. Morar mi-a povestit un incident cu un sas darnic şi cu sărăcimea din comuna unde sasul trăise înainte de a pleca în Germania. Lucrurile s-au petrecut imediat după 1990. Fiind înstărit şi vrând să-i ajute pe nevoiaşii din localitatea de baştină, sasul le-a făcut o pensie de o sută de mărci unor foşti consăteni scăpătaţ
