Pe 15 decembrie 1871 vedea lumina tiparului, la Iaşi, publicaţia „Adeverulu”.Ziarul „Adevărul” vă prezintă, începând de astăzi, istoria unui brand fondat în 1871 de către „conu’ Alecu Beldiman”. Prima serie a „Adeverului” a avut o istorie scurtă şi zbuciumată: fondatorul, Alexandru Beldiman, a fost dat în judecată pentru conţinutul antidinastic al gazetei, iar publicaţia s-a oprit la numărul 13.
„Încă o nouă foiţă! Da, pentru că o necesitate se simte în publicismulu românu: şi această necesitate este acea pre care o proclamă însu’şi numele ei; adevèrulu golu, adevèrulu desbrăcatu. Ne vomu încerca pre câtŭ omeneşte se poate să ne ţinemŭ de cuventŭ spuindŭ pe facie cea ce simţim şi se comunicămŭ publicului, fără sfială, impresiunile pre care ne desceptă în noi mersulŭ afacerilor politice ale Romaniei.
Nu aparţinemu nici unui partitu şi nici unui grupŭ politicŭ: fiindŭ că suntemŭ convişi ca adevărulŭ nu este apanagiulŭ nimerui”. Cu această misiune, redată pe prima pagină, a văzut lumina tiparului primul număr al publicaţiei „Adeverulu”, la Iaşi, pe 15 decembrie 1871.
„Adeverulu” apărea numai miercurea
Erau vremuri de pionierat ale presei, n-ai cum să nu recunoşti asta dacă răsfoieşti gazeta de atunci şi compari cu ce înseamnă astăzi un ziar. „Adeverulu” din 1871 era puţin mai mare decât o coală A4, iar informaţiile erau aşezate pe două coloane, separate între ele printr-o linie subţire. Avea patru pagini, iar pe ultima se găseau, de regulă, o serie de „anunciuri” de mică publicitate, în română sau în franceză. Titlul mare, „ADEVERULU”, sub el, cu majuscule, precizarea „apare în toate mercurii (n.r. ulterior mercurile)”. Preţul: „Unu numeru 10 bani”.
Căsuţă redacţională nu exista, doar o semnătură, A. B., la articolul de fond despre „Dinastia română”, şi încă două nume, în josul ultimei pagini: „Gera
