Bătaie în centrul Severinului
Trei tineri din Drobeta Turnu Severin au ajuns ieri-dimineaţă la urgenţă, după ce au fost bătuţi în trafic de doi necunoscuţi.
„Eu mă duceam spre casă şi a dat o maşină în mine. Am fost bătut şi nu am văzut decât o maşină albă, în rest, nu mai ştiu nimic“, a spus unul dintre cei agresaţi.
Bătaia a avut loc în jurul orei 2.00 şi cel mai probabil cele două grupuri se aflau în două maşini. După ce s-au şicanat în trafic, cei doi bătăuşi care se aflau într-un BMW au pus maşina în faţa Loganului unde erau cei trei tineri şi i-au luat la bătaie.
Participanţii la trafic au anunţat Serviciul Judeţean de Ambulanţă.
Doi dintre cei trei tineri, care erau şi în stare de ebrietate, au rămas internaţi la secţia de urgenţe, iar şoferul a fugit din spital. Alin GHICIULESCU
Închisă pentru că nu are bani de pensie alimentară
Angelica Pârvan a fost încarcerată în luna septembrie, la Craiova, pentru că este prea săracă să plătească pensie alimentară fiicei sale. Femeia şi-a părăsit fiica de 11 ani şi pe primul soţ, care a dat-o în judecată pentru plata pensiei alimentare, dar a decedat la scurt timp. Fiind prea săracă, Angelica Pârvan nu a putut să plătească 35 de lei lunar, contravaloarea pensiei alimentare, şi a fost condamnată la doi ani de închisoare. Fetiţa este crescută în prezent de bunica paternă şi spune că nu îi pasă de mama sa, pentru că aceasta a ales să o părăsească.
După ce a divorţat, Angelica Pârvan şi-a refăcut viaţa alături de alt bărbat, cu care are trei copii minori. Acum, când femeia este în închisoare, bărbatul este cel care are grijă de micuţi, trăind în condiţii destul de grele şi confruntându-se cu probleme financiare. Copiii fac faţă cu greu situaţiei, mai ales că se apropie Crăciunul şi mama lor nu le va fi alături.
Cazul gorjencei Angelica Pârvan este unul care arată că justiţia n