De la 3.807 kilometri distanţă, cât desparte Bucureştiul de Kabul, Afganistanul este tradus, de obicei, prin cuvinte simple sau prin cifre reci: război, Osama bin Laden, acorduri politice, terorism, talibani, burkha, NATO, 800 de militari români plecaţi, opt întorşi înveliţi în drapelul naţional.
1 /.
Văzut dinăuntru, Afganistanul devine ţara al cărei dicţionar ar trebui să înceapă şi să se termine cu un alt cuvânt: piatra. Începând de astăzi, „Evenimentul zilei“ vă prezintă povestea unui loc despre care nimeni nu ştie dacă Dante ne-ar fi îndemnat să ne lăsăm speranţele la intrare atunci când păşim. Pentru că fiecare pas poate fi o victorie pe drumul către pace şi normalitate sau ultima mişcare înainte de o explozie.
Munţii care îi acoperă trei sferturi din teritoriu par să fi confiscat istoria, politica, geografia, economia şi sufletele oamenilor din ţara al cărei război de 30 de ani a început odată cu invazia rusească din 1979 şi nu s-a terminat nici acum.
În Afganistan, viaţa începe şi se termină într-un decor de piatră: ea îi apără deopotrivă pe insurgenţii ascunşi în peşterile sau în văile din munţi, dar şi pe militarii NATO care o folosesc pentru a-şi apăra bazele cu saci Hesco aliniaţi la centimetru. Aceleaşi bucăţi de piatră cu care erau ucise în stradă până acum şapte ani femeile care nu se supuneau legii islamice sharia sunt astăzi folosite pentru a construi şcoli în care băieţii şi fetele unei alte generaţii învaţă despre lumea de dincolo de munţii Hindu Kush.
Frumuseţea pietrelor preţioase hrăneşte atât animalul infernal al insurgenţei (împreună cu heroina sau contrabanda cu arme), cât şi pe afganii amărâţi care le vând în bazar pe câteva zeci de euro pentru a supravieţui. Şi, mai ales, Afganistanul este ţara pe care 41 de state adunate de tragedia de la 11 septembrie într-o coaliţie încearcă acum să
