"Ilogica serenadă", "Imposibila nuntă", "O iubire mortală", "Blues de dragoste", "Ouă de rouă", "Aruncarea în valuri" sau "Romanţă de toamnă" au fost scoase din arhivă şi puse pe CD.
Ce mai ascultăm? Ce mai cumpărăm? Intercont Music vine cu o ofertă specială: de curând a lansat încă cinci volume din seria "Cenaclul Flăcăra". Colecţia a ajuns la albumul cu numărul 12. "Ca un fum de ţigară, sufletul". Aşadar, seria continuă cu volumul 8, intitulat "Ca un fum de ţigară, sufletul". "Dor de Eminescu" (Alexandru Zărnescu), "Criză în întuneric" (Tatiana Stepa), "Singur fără nimeni" (Ducu Bertzi), "Titanic" (Adrian Ivaniţchi), "Leagăn pentru toată copilăria" (Mircea Vintilă) sau "Înţelegere" (Mircea Baniciu), sunt doar cateva dintre cele 18 ce apar pe acest CD. Alături, bineînţeles, de piesa lui Raul Cârstea, care dă titlul albumului.
"Suntem răi şi aroganţi". Cei din urmă vor fi cei dintâi. Aşa şi cu melodia "Suntem aroganţi" (Andrei Păunescu şi tupa Totuşi). Ultima piesă de pe volumul 9, cea cu numărul 20, a fost aleasă pentru copertă. Deschide "balul" "Cântec pentru Charlie Chaplin" (Victor Socaciu). Piesa artistului a împlinit luna trecută 30 de ani de la lansare. "Telefon peste moarte" (Walter Ghicolescu), "Ilogica serenadă", (Tatiana Stepa), "Imposibila nuntă" (Vasile Şeicaru), "O iubire mortală", (Valentin Moldovan), "Antirăzboinică" (Valeriu Sterian), dar şi "Cântec cu descântec" (Mirela Atudorei) sau "Arde-mi-te-ai codru des" (Vasile Iacob).
FAMILIE
"Noaptea marii beţii". Marea familie a Cenaclului a lansat fraţi şi surori. Pe volumul 10, "Noaptea marii beţii" (Doina şi Ion Aldea Teodorovici) se regăsesc piesele "Cine vrea război pe lume" (Fraţii Chiriac) sau "Clar de inimă" (Surorile Ionescu). De la "Fosta iubire" (Valeriu Penişoară) până la "Blues de dragoste" (Vasile Şeicaru) sau "Un pachet de biscuiţ