Piesa „Pacea perpetuă” a strâns sute de spectatori la Teatrul Maghiar de Stat. Unul din marii regizori ai Spaniei a transpus pe scenă, la Cluj-Napoca, dilemele morale legate de combaterea terorismului, care macină societatea occidentală. Spectacolul „Pacea perpetuă”, după Juan Mayorga, al companiei madrilene „La Abadia” a fost montat două seri consecutive, sâmbătă şi duminică, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca.
Spectacolul a fost una dintre reprezentaţiile-eveniment ale Festivalului Uniunii Teatrelor Europene (UTE), cel mai important festival de teatru desfăşurat în România.
Trei câini în luptă pentru o zgardă
Piesa pune în discuţie dilemele etice care marchează lumea după atentatele teroriste de la 11 septembrie. Acţiunea se petrece într-un spaţiu închis, un fel de buncăr, unde are loc faza finală la concursul pentru selecţia unui câine antitero, care va ajuta trupele speciale la depistarea suspecţilor.
Animalele, jucate, evident, de oameni, trebuie să treacă de testele fizice şi psihice extrem de dure, plus un interviu, pentru a obţine K7 - zgarda câştigătoare.
Ţinuţi din scurt cu brăţări metalice şi şocuri electrice, câinii sunt: Odin (Jose Luis Alcobendas), un maidanez versat cu miros fin, John- John (Julio Cortazar), un câine de rasă bine antrenat, dar mai puţin inteligent şi Enmanuel (Israel Elejalde), un filosof moralizator, fără forţă şi miros.
Câinele Enmanuel introduce prin replicile sale mai multe subiecte filosofice, cu trimitere la lucrarea lui Kant, „Pacea perpetuă”, în care s-a lansat ideea unei armonii totale între oameni.
Juriul este constituit dintr-un câine şchiop şi fără un ochi, Casius, posesorul en titre al zgardei mult visate de cei trei candidaţi.
Candidaţii trebuie să treacă testul final, adevărata dilemă, dacă trebuie s