A fost primul concert. Prima ieşire grandioasă pe scena Ateneului Român. Jurnalul Naţional şi-a aniversat 15 ani de existenţă într-un mod special.
Concert Costel Busuioc la Ateneu. Invitaţi? Oameni de vază, jurnalişti, colaboratori, oameni care contează. Pentru noi, cei de la Jurnalul Naţional a fost un moment unic, emoţionant. Dar pentru Costel Busuioc? Pentru cei care-l reprezintă? Natalia Bercaru, Brand Manager Nova Music/Sony BMG, a avut amabilitatea să ne dea câteva detalii, "din culise".
EMOŢII. "A fost primul concert al lui Costel. Toţi oamenii implicaţi au avut mari emoţii, având în vedere miza. S-a muncit enorm şi s-a experimentat mult, fundamental acestei încercări fiind talentul lui Costel şi încrederea pe care cu toţii am avut-o că vom reuşi să dăm publicului ceva autentic. A fost o provocare pentru Costel şi pentru noi toţi. Concertul a fost unul cu totul şi cu totul impresionant, chiar dacă noi îl privim şi din interior. Ceea ce ne-a dăruit Costel de acolo de pe scenă a fost artă pură, har neşlefuit. Cred că în asta stă toată esenţa acestui concert. L-am mai auzit pe Costel cu o lună sau două înainte de Ateneu cântând pe o scenă, într-un mic recital şi în mod cert el este un talent înnăscut, cu o voce de invidiat, dar pe acest DVD de Colecţie este vorba de Costel care are primul concert din viaţa lui pe o scenă mare, cu orchestră ca şi acompaniament şi cu mari emoţii".
COLINDE ÎN TOATĂ ŢARA. Decembrie este o lună plină pentru Costel Busuioc. De pe 8 decembrie, cântăreţul a început un turneu, o serie de concerte intitulate "Acasă, de Crăciun". În marile oraşe ale României, artistul va colinda pentru toţi cei care apreciază muzica Sărbătorilor. Artistul declară: "Cânt colinde şi corinde. Am ales un repertoriu care nu a mai fost până acum în România. Cânt cu soprana Diana Ţugui, de la Craiova şi cu Orchestra Sim