Iubitor de pisici si caini, colegul meu de horoscop, "Berbecul" Charles Baudelaire, autorul spleenului si "Florilor raului", m-a marcat si impresionat cu poeziile sale, chit ca el, cu "Albatrosul" sau, mi-a barat primul drum spre amfiteatrele Almei Mater civile, fiindca n-am trecut examenul de admitere la filologie din cauza cunoscutului poem, pe care a trebuit sa-l povestesc in franceza.
Baudelaire, insa, ramane admiratul meu din umbra, asa incat, intr-un volum de eseistica initiat de Aurelian Titu Dumitrescu, l-am "nemurit postum", alaturi de Rimbaud, Verlaine si Mallarmé. Cand am aflat, la scoala, ca tot el a fost modelul iubitului meu Tudor Arghezi (autorul "Florilor de mucigai") ca si al adoratului tuturor, Mihai Eminescu, pesimistul romantic de geniu, am lasat pe lista cu cei cu care as vrea s-aduc (cum spunea Luceafarul national despre William Shakespeare, in poemul "Cartile"!), cu care sa m-asemui si spre care sa tind. Spre valoarea sa, caci nascutul in anul obsesiilor mele kabalistice, 1821, n-a trait decat 46 de primaveri.
Avand si nume sonor, cele zece litere le-am folosit in careurile mele de cuvinte incrucisate si am fost invidios ca un coleg rebusist a gasit o enigma ilustrata in care un mos (Craciun) botezat "I", dadea unor prunci, purtand pe piept literele "B", niste jucarii pe care sta scrisa litera "R". Solutia enigmei: B - au - de - la - I - Re. Adica Baudelaire!
As mai baudelairiza ludic, dar ma intreb qui prodest, fiindca azi, romantismul e mort, chit ca optimismul planetar este inhibat de pesimismul profund al incalzirii globale galopante, care ne duce zilnic si-n proportie de masa la zisa calugarilor trapisti (Memento mori) prefacuta in titlu de poezie de treisprezecianul Mihai Eminescu.
Iubitor de pisici si caini, colegul meu de horoscop, "Berbecul" Charles Baudelaire, autorul spleenului si "Florilor raului", m-a marca