Spre deosebire de China şi de ţările din Golf, Uniunea Europeană nu cumpără direct pământ arabil în ţările în curs de dezvoltare pentru a-şi asigura aprovizionarea. Dar obiceiurile Spre deosebire de China şi de ţările din Golf, Uniunea Europeană nu cumpără direct pământ arabil în ţările în curs de dezvoltare pentru a-şi asigura aprovizionarea. Dar obiceiurile alimentare şi alegerile sale energetice determină politicile agricole în aceste ţări, demonstrează un studiu al organizaţiei Friends of the Earth (FoE), publicat în noiembrie.

„În fiecare an, Europa utilizează 16 milioane de hectare pentru uzinele sale de biocombustibili şi hrănirea propriului şeptel. Totuşi, doar 13% din aceste suprafeţe sunt situate pe teritoriul său”, afirmă reprezentanţii FoE, care denunţă „confiscarea” pământurilor ţărilor care asigură aprovizionarea UE.

Cifra a fost obţinută prin convertirea suprafeţelor, plecând de la randamente medii pe hectar, tonele de soia, de palmier şi de trestie de zahăr importate de UE în 2007. America Latină (mai ales Brazilia şi Argentina) este zona cea mai direct afectată de această situaţie, deoarece asigură aproximativ trei sferturi din importurile de care are nevoie UE. Hrănirea animalelor alcătuieşte încă esenţialul acestor schimburi, dar creşterea cererii de biocombustibili poate modifica situaţia.

Pentru atingerea obiectivului de 20% energii regenerabile până în 2020, Comisia Europeană a propus statelor să sporească ponderea biocombustibililor în transportul rutier de la 3% astăzi la 10%. Acesta ar  contribui la agravarea „presiunilor asupra pădurilor din Amazonia, a insecurităţii alimentare şi a conflictelor sociale regionale”, susţin reprezentanţii FoE.

UE importă soia mai ales din Brazilia şi din Argentina. Or, „această cultură este unul dintre vectorii majori ai despăduririi”, arată studiul. Desp