Aglomeratia e un sindrom de blocaj. Nu doar in trafic, proiectat recent si metropolitan pe structuri suspendate. Similar, corelativele subteranei clasice, filtrate in creuzetul avangardei comuniste - care au proliferat, vorba bardului national, prin "o, voi, noi generatii" -, isi proclama drepturile fara masura inghitind pe nemestecate halci intregi din fragila noastra democratie, livrata en gros bunului plac. Si inca fara perdea, dintr-o data afisat deschis la capatul atator schimbari de macaz, ideologii imprumutate pentru uzul populatiei in progres.

Traim deja in lumi paralele, parte prin reprezentanti. Altfel spus, povestea merge mai departe. Atunci, la ce bun teatrul, aici in chestiune, cand scena a si fost ocupata!? Poate tocmai pentru ca dincolo de cauzele scrasnit puse pe rol ori calculele de laborator date peste cap intr-o logica de tot hazul, trista in fond in precaritatea cantarului cu dubla masura, cautam, totusi, muzica, armonicele - ceea ce nu poate fi receptat in vacarmul "manifestarilor". Evenimente, candva, identic ghilimitate de la centru. Pe ultima suta de metri, guvernul nu si-a precupetit generozitatea nici fata de arta si alesii sai, beneficiari ai revarsarii banului public pe cap de locuitor. Ca intre colegi de "coledzi", altfel.

Toamna acestui an ne-a adus, odata cu spectrul gripei de sezon si epidemiei uninominalului, obnubiland orice alta criza, o profuziune de seductii expuse alegerii. Printre ele, cu adresa generalista conform devizei "alegerea ta conteaza", Festivalul National de Teatru, editia a XVIII-a, n-ar fi avut decat de castigat prin decalare, nemaivorbind de programul stufos devenit o alta marota. Un teatru pentru toti, de ce nu, la urma urmei. Astfel, toata lumea pleaca multumita, dupa ce si-a reintalnit idolii, impartiti pe "module", in limbajul consacrat, deja uzual. Organizat de UNITER, cu sprijinul considerabil