Prinşi de spiritul de sărbători, mai bine de jumătate dintre români nu vor face economii în ce priveşte suma alocată în acest an cadourilor de Crăciun. Un studiu realizat de societatea Prinşi de spiritul de sărbători, mai bine de jumătate dintre români nu vor face economii în ce priveşte suma alocată în acest an cadourilor de Crăciun.
Un studiu realizat de societatea de asigurări Aviva arată că 97,38% din români obişnuiesc să facă daruri de Crăciun pentru cei dragi, iar pentru 54,28% dintre aceştia, bugetul alocat cheltuielilor pentru cadourile de final de an va rămâne acelaşi ca anul trecut.
Prin urmare, aproximativ 63,84% din români recunosc că vor aloca aproape tot salariul lunii decembrie pentru a-i face fericiţi pe cei apropiaţi.
Cei mai mulţi dintre cei cu mână-largă de sărbători vor cumpăra cosmetice şi îmbrăcăminte, aceste produse fiind în topul listei de cadouri de Crăciun.
Peste 60% din respondenţi au spus că vor alege aceste varinte, în timp ce 4% din cei chestionaţi vor cumpăra electrocasnice, iar 5%, excursii şi cadouri inedite.
Cele mai importante şi consistente cadouri sunt achiziţionate pentru copii.
Totuşi, o parte dintre români vor fi mai prudenţi pe timp de criză. “România este o societate orientată cu preponderenţă spre consum, în comparaţie cu ţările din Europa de Vest, unde populaţia pune accent pe componenta de economisire.
În acest mediu economic instabil se poate remarca, spre finalul anului, o oarecare prudenţă în comportamentul de consum al românilor”, se arată în comunicatul Aviva.
40% din participanţii la sondaj care intenţionau să cheltuiască între 200 de lei şi 500 de lei vor reduce suma alocată cadourilor din acest an.