Ceea ce defineste, in ultima instanta, natura discursului intelectual al lui Vladimir Tismaneanu este refuzul amneziei ca strategie de edificare a identitatii nationale. Lectura comunismului romanesc este o cale de acces in interiorul prezentului, dupa cum deconstructia totalitarismului este caramida viitorului, viitor intrevazut sub semnul democratiei liberale.
Privita din perspectiva istoriei ideilor politice autohtone, evolutia cartilor lui Vladimir Tismaneanu dedicate comunismului romanesc isi releva unitatea profunda: avand in centru monumentul de eruditie si de laconism care este Stalinism pentru eternitate, viziunea sa este una centrata pe valoarea cardinala a libertatii politice. Inainte de a fi doar un mod de organizare a puterii politice, leninismul si stalinismul sunt tentative prometeice de remodelare a naturii umane insesi.
Proiectul comunist este unul ce provoaca spiritul liberal, obligandu-l sa se aplece, inca o data, asupra naturii raului. Caci Holocaustul, ca si Teroarea comunista, sunt fenomene ce submineaza definitia familiara a omenescului: gratie modernitatii, tirania este dotata cu o gama de mijloace demonice niciodata egalate in istorie. Se poate argumenta, pe urmele lui Vladimir Tismaneanu, ca pe cele ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, ca veacul XX isi cucereste o pozitie de unicitate - tragediile sale se diferentiaza radical de orice precedent care ar putea fi invocat.
Si tocmai de aceea vocea libertatii detine o semnificatie mantuitoare in aceasta lume sfasiata de opresiune. Marturia asupra raului, increderea in triumful demnitatii umane, puterea de a imagina un timp din care sclavia sa fie eliminata, definitiv, toate acestea sunt marcile unui spirit liberal-conservator, spirit pe care il ilustreaza Vladimir Tismaneanu, cu vigoare si patetism. Istoria ideilor face parte, odata cu contributiile sale, din trun
