Porumbul modificat genetic naşte discuţii aprinse în cadrul Comisiei Europene. Germania, Marea Britanie şi Olanda se declară în favoarea OMG-urilor, iar Austria sau Grecia consideră că nu trebuie să promoveze acest tip de culturi. Uniunea Europeană plănuieşte să dea undă verde pentru cultivarea a două soiuri de porumb modificat genetic pe teritoriul său.
În acest moment însă, după cum susţine Stavros Dimas, comisarul european de mediu, trebuie testată reacţia celor 27 de state care se opun promovării OMG-urilor, iar, dacă aceste ţări îşi vor da acordul, va fi pentru prima oară în zece ani când Bruxelles-ul autorizează acest tip de culturi.
Contrareacţiile europenilor faţă de porumbul modificat genetic sunt cunoscute însă şi chiar Dimas a declarat anul trecut că mediul înconjurător ar putea fi serios afectat de creşterea OMG-urilor.
„Hrana lui Frankenstein”
După îndelungi dezbateri, negocierile au ajuns însă pe masa Comisiei Europene, iar soiurile de porumb ce se vor cultiva sunt cunoscute sub denumirea de Bt-11, produs de elveţieni, şi 1.507, OMG creat de americani.
Europenii sunt sceptici însă, în continuare, în privinţa culturilor modificate genetic pe care chiar le denumesc „hrana lui Frankenstein”, dar industriaşii care promovează biotehnologia dau asigurări că aceste produse agricole sunt la fel de sigure ca şi cele tradiţionale.
Marea Britanie, Finlanda şi Olanda şi-au exprimat intenţia de a vota pentru OMG-uri, dar scepticii continentului, printre care se numără Austria, Grecia şi Luxemburg, stau încă pe gânduri.
CE însă suportă presiuni pentru adoptarea acestei hotărâri din partea Germaniei, care insistă, prin liderul mondial în produse chimice, BASF, asupra necesităţii şi siguranţei culturilor modificate genetic.