Un obicei frumos şi o tentativă de reeducare. Micuţii dinamovişti au primit daruri de la cîntăreţii manelei steliste
Ştim de foarte multe secole că nu trebuie să credem în darurile grecilor. Dar în cadourile lui Pulhac şi Ropotan putem crede? De fapt, nu noi, ci copiii care le-au primit, tinerele vlăstare ale clubului Dinamo. Ce fel de mesaj li se transmite micuţilor îmbrăcaţi în canadiene roşii atunci cînd darurile de Moş Crăciun le sînt împărţite de unii care cîntau de mama focului “Steaua e numai una!”? Glumă, glumă, dar parcă prea era roş-albastră!
Puştii lui Dinamo s-au bucurat, fiindcă ei nu au ajuns la vîrsta nuanţelor. Alb, roşu, albastru. Iar roşu. Totul e foarte clar. Cresc la Dinamo, îşi închipuie că vor ajunge să joace negreşit acolo, la prima echipă, niciodată la vreun satelit, în nici un caz la echipa a doua şi că tot acolo vor cunoaşte gloria. Mental, părinţii lor probabil că deja i-au transferat la Milan şi la Real. Copiii au aflat de întîmplarea cu iz de manea, dar sînt încă atît de inocenţi încît să nu îi intereseze dacă pe Ropo îl frămîntă returul de foc al lui Dinamo sau transferul în Rusia. Sau în Ucraina. Haraşo, la alt Dinamo!
Ritualul din ajunul Sărbătorilor, cu jucători şi conducători împărţind daruri în centre de plasament ori în cămine de bătrîni, are la bază milostenia creştină. Gestul e pe cale să se banalizeze. Şi să se golească de conţinut. Să devină corvoadă. Exerciţiu obligatoriu impus de club. Ca intrarea în cantonament. Ca prezenţa obligatorie la antrenamente. Alături de Claudiu Niculescu şi Ionel Dănciulescu, nici ei nişte sfinţi de-a lungul anilor, însă doi fotbalişti esenţiali în istoria recentă dinamovistă, au participat la acţiune Ropotan şi Pulhac. N&D împreună cu R&P. Şlagărele primilor au lăsat urme în porţile adverse, ale celorlalţi au devenit subiect de film scurtmetraj nerecomandat copiilor sub 12 ani
