Crăciunul e aproape. La fel şi Noul An 2009. Valuri de urări ştiute, care mai toate încep şi se termină cu sănătate, sunt irosite generos. N-am să înşir aici nici o urare.

Dar am să vă invit într-un hol. Două rânduri de scaune de plastic şi între ele un spaţiu cât să treci omeneşte. Toate scaunele sunt ocupate de bătrâni. Din capul holului de dimensiunea unui apartament de bloc comunist, o asistentă se răsteşte la o bunicuţă: "Mai taci, maică!". Maica e o bătrână sărită bine de 70 de ani, cu un turban roz pe cap, descheiată la palton, sprijinindu-se în baston. Amuţeşte o clipă, taie cu privirea totul în jur şi îşi revine. "N-am venit aici de bucurie. Ci de durere. Şi mai vorbesc şi eu, că poate aşa mai uit de durerea asta de picioare." În timp ce îşi şterge lacrimile, arată încheieturile înţepenite de durere. Îşi aşază cu grijă turbanul roz şi începe din nou. "De fapt, cu durerea m-am obişnuit. Nu de asta am luat-o spre cabinet. Dar m-am săturat de singurătate, să tot vorbesc cu radioul, cu televizorul. Le dau tare, tare de tot, ca să se audă voci şi la mine în casă. Cine să vină la mine? Fata-i plecată în Italia. Nepoata m-a uitat. Iar ginerele n-are nici o obligaţie. Aici mai e lume, te mai ascultă cineva." Lacrimile îi umezesc obrajii. Măicuţa gureşă suferă de singurătate. Nu sunt pastile de singurătate, boala dătătoare de alte boli. Un bătrân simte momentul critic şi aruncă o exclamaţie moromeţiană: "Dar ce or fi făcut cei de dinaintea noastră fără radio, fără televizor!". Măicuţa cu turban roz n-aşteaptă să termine şi-i dă replica: "Au murit de singurătate". Gata. Să ieşim din acest hol. Din toate holurile: de cabinet de familie, de spital... Să ieşim din toate holurile triste. Este un alt fel de a vă dori Sănătate. Noi, cei care facem acest Jurnal: Florin Condurăţeanu, Steluţa Indrei, Oana Antonescu, Gina Matei şi Magda Marincovici.

Crăci