Deputaţii şi senatorii tomitani au preferinţe diferite în privinţa domeniilor în care ar putea activa
Pentru a da randament maxim şi, totodată, pentru a lucra într-un domeniu de care au habar şi care le place, demnitarii de la malul mării şi-au „dezvăluit" opţiunile privind comisiile de specialitate din care ar dori să facă parte.
Constantin Chirilă a declarat că ar dori să facă parte dintr-o comisie care i se potriveşte cel mai bine, dat fiind domeniul său de activitate anterior câştigării funcţiei şi a experienţei dobândite, în speţă Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice. Colega sa de partid şi de Cameră, deputatul Maria Stavrositu, optează, în principal, pentru Comisia de învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport. Dacă aici nu va fi cooptată, ea ar prefera fie Comisia economică, reformă şi privatizare, fie pe cea pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi.
Zanfir Iorguş, după ce a finalizat trei mandate de primar al municipiului Mangalia, a ajuns direct în Parlamentul ţării, ca deputat al Colegiului 5. Când vine vorba despre preferinţele sale în materie de comisii de specialitate, Iorguş a declarat că şi-a exprimat opţiunea de a face parte fie din comisia de administraţie publică ori cea de industrii şiservicii.„Rămâne să fim validaţi mâine (n.r. astăzi) şi să se stabilească exact componenţa comisiilor. Nu depinde de ceea ce vrem noi, ci de cum se va stabili de către cei abilitaţi. Noi ne-am exprimat doar opţiunea", a conchis democrat-liberalul Zanfir Iorguş.
Comisia buget, finanţe, bănci - cea mai dorită
Mihai Lupu şi-a menţinut ideea susţinută în campanie, referitoare la comisia din care va face parte: „Eu prefer comisia de industrie, dezvoltare şi privatizare, deoarece experienţa dobândită în atâţia ani de activitate în domeniu mi-ar fi de mare fol