În culturile arabe, de unde este originar, covorul este unul dintre elementele de ritual. Preluat de europeni, a fost apreciat pentru plusul de căldură adus în locuinţe. În timp, expansiunea În culturile arabe, de unde este originar, covorul este unul dintre elementele de ritual.
Preluat de europeni, a fost apreciat pentru plusul de căldură adus în locuinţe. În timp, expansiunea unor soluţii mai „strălucitoare“, precum parchetul lucios sau gresia, a redus din hegemonia sa.
Cu toate acestea, rămâne un accesoriu agreat, mai ales în decorarea dormitoarelor. „Covoarele reprezintă acel element care „încălzeşte“ atmosfera, mai ales în cazul unui design minimalist.
Dacă este vorba de o casă în stil clasic aici este un elemnt obligatoriu, pentru că el face parte din compoziţia şi ideea de clasic”, precizează Eugen Băcioi de la Băcioi Design. „Dă o stare de bine uneori, e ceva viu, trezeşte amintiri”, adaugă designerul Luigi Casian.
Zonele în care a fost şi este, în continuare, utilizat în mod frecvent covorul sunt dormitoarele şi livingul. S-a schimbat doar tipul acestuia, adaptat la noile cerinţe estetice.
Indispensabil camerelor de seară
Băcioi crede că şi producţia acestora la scară industrială a redus varietatea de modele, impunându-le astfel pe cele simpliste, monocrome.
Şi livingul se bucură de prezenţa acestui oaspete oriental. „În dormitoare covoarele sunt utilizate sub pat sau la piciorul patului. Se folosesc chiar două piese uneori, de dimensiuni mai mici. Pentru un design modernist sunt indicate covoarele în nuanţe foarte închise sau cele pufoase, lăţoase”, spune Casian.
Când este utilizat în camere moderne, covorul este preferat în diverse forme geometrice şi are rolul de a da un plus de culoare camerei. O cerere crescută se înregistrează pentru covor