Rezultatul alegerilor din 30 noiembrie a impus atat electoratului, cat si fortelor politice un serios efort de adaptare: PD-L si PSD vor fi nevoite sa se obisnuiasca cu ideea ca sunt partide aliate, nu adversare neimpacate; Calin Popescu Tariceanu va trebui sa se acomodeze cu postura de fost premier; liberalii din teritoriu vor vedea tot atatia bani de la buget cat au vazut si omologii lor din PD-L in ultimii doi ani; iar UDMR va trebui sa se impace cu gandul ca nu este o componenta obligatorie a oricarei guvernari.

Nu le va fi, desigur, usor domnului MarkĂł BĂŠla si colegilor sai sa paraseasca masa puterii. De la alegerile din 1996, UDMR a fost constant membra a coalitiei de guvernamant, chiar daca in perioada 2000-2004 a sustinut guvernul in parlament fara a avea vreun ministru in cabinetul Nastase. Avantajele de ordin economic de care s-au bucurat liderii sai au compensat insa absenta din Executiv. In 2004, cand Alianta D.A. a invitat UDMR la guvernare, politicienii maghiari nu au ezitat prea mult si au acceptat, intorcand spatele amicilor din PSD. In 2007 au contribuit la ruptura dintre PNL si PD-L, dupa ce au atacat-o la scena deschisa pe Monica Macovei si i-au sabotat reformele. Nici tentativei de suspendare a presedintelui Basescu nu i s-a opus UDMR, desi ne-am fi asteptat la o atitudine ceva mai principiala din partea unei formatiuni care dispune de juristi competenti si se pretinde port-drapelul standardelor democratice europene.

In cei doi ani de participare la guvernul Tariceanu 2, intre UDMR si PNL s-a infiripat o frumoasa prietenie. In virtutea acesteia, domnul MarkĂł a ezitat in seara alegerilor sa raspunda invitatiei PD-L la coagularea unei coalitii de dreapta. Abia dupa ce a fost invitat la Cotroceni s-a decis liderul UDMR sa declare ca doreste sa intre la guvernare alaturi de PD-L. Probabil ca si-a dat seama ca presedintele Basescu nu