În ’86, când s-au cunoscut, el lucra la Mina Anina, în „economia naţională“ (după ce absolvise Şcoala Militară în Sibiu), ea făcea stagiatura la Calafat. După doi ani au hotărât: în aprilie 1988 s-au cununat. Abia în ’89 au reuşit să vină amândoi în Craiova. Numai că, la sfârşitul anului, la evenimentele din decembrie, Costinel a fost împuşcat... O scară de bloc, undeva lângă o biserică ascunsă cuminte într-un cartier din Craiova. O rampă de câţiva metri conduce spre intrarea cu interfon. 01. Uşa se deschide imediat. Câţiva paşi, altă uşă. O femeie înaltă, blondă, apare în cadru. Casa a fost adaptată, camerele au căpătat deschidere, holurile amploare, uşile au dispărut. În sufragerie, pereţii sunt aproape acoperiţi de goblenurile lucrate cu migală, zile în şir, săptămâni, luni: scene din poveşti, ducese, vânători, portrete, peisaje. „Eu le-am făcut pe toate. Acum nu mai lucrez. Îmi ajung. Mai am câteva începute, dar... am obosit. Mă dor şi ochii“, spune Maricica Mirea. Anul acesta s-au împlinit 20 de ani de la momentul în care şi-au unit destinele, la bine şi la greu. „Era un băiat înalt, drăguţ, cu maniere. Poate şi pentru că primise o educaţie de militar. Era altfel, avea un mod anume de a se comporta“, povesteşte femeia. „Ne-am întâlnit aproape doi ani. El era la Anina, că trebuia să lucreze în economia naţională, eu la Calafat. Era mai uşor să merg eu la el şi aşa am şi făcut. În aprilie 1988 ne-am căsătorit. În toamnă, eu am terminat stagiatura şi am primit repartiţie la un spital din Vaslui“. spune Maricica. Alte drumuri, alte sute de kilometri distanţă între ei. Dar relaţia nu s-a şubrezit. Ajunul nefericit Abia în primăvară au reuşit să vină amândoi la Craiova: Maricica a primit transferul, iar Costinel şi-a încheiat perioada de lucru la mină şi a fost repartizat la Unitatea nr. 1047. Au trecut câteva luni. Pentru prima dată, erau împreună şi altfel decât pe