"Niciodată nu cred că m-am plâns din nimic. Au fost momente dificile, să spun, într-un fel sau altul, când eram copil, iar acum mă uit în urmă la tot ceea ce am făcut şi mi se pare că a fost un mizilic ceea ce am făcut. (...) Nu am făcut gimnastică pentru a călători, nu am făcut gimnastică pentru a-mi cumpăra anumite lucruri, să devin o celebritate, am făcut pentru că mi-a plăcut şi este important să pui pasiune în ceea ce faci", este mărturia Nadiei. Din care fiecare dintre noi are ceva de învăţat.
Marius Tucă: Pentru că tot am invocat cartea asta şi probabil că noi o să o scoatem la un moment dat cu ziarul, sunt lucruri care sunt foarte importante, care descifrează, aşa cum spuneam, de ce tu ai fost cea mai bună. Sigur că răspunsurile sunt foarte simple, dar pe cât de simple, pe atât de adevărate. Iată ce spui aici: "Dragă prietenă, poate crezi că asta ar fi totul despre glorie, dar te înşeli. Victoria e un lucru extrem de personal, aşa că e posibil să ţi se pară ilogic. Ce să înţeleg eu din glorie la zece ani? Exista numai «ce va fi data viitoare», apoi următoarea şi aşa mai departe. Trebuia să-mi întăresc trupul şi mintea, să depăşesc frustrările, furia şi invidia, în aşa fel încât într-un moment de graţie, corpul meu să devină o uneală mânuită fără şovăială de propria-mi concentrare şi dorinţă". "Ce să înţeleg eu din glorie la zece ani?"...Nadia Comăneci: Nici la 10 ani, nici la 14 n-am înţeles. De fapt, n-am înţeles prea mult în toată perioada în care am făcut gimnastică. Am înţeles abia după ce m-am retras.
Asta se întâmpla când? M-am retras oficial în 1984. Dar ultimul concurs pe care l-am avut a fost, Universiada de la Bucureşti, unde am câştigat cinci medalii, în ’81. Era normal, de fapt, că eram acasă...
Iar la Montreal era normal, că erai la Montreal! Am dorit să fiu la Universiada de la Bucureşti deoarece a
