D-le Hrebenciuc, de ce nu s-a facut alianta cu PNL? Cine a tradat? PSD sau PNL?
PSD este intotdeauna un partid extrem de contractualist. Nu prea a tradat. Daca o sa va uitati de-a lungul anilor, totdeauna ne-am tinut de cuvant. Si de aceasta data suntem cei care ne-am tinut de cuvant. Din nefericire, o chestiune de ultima ora, o chestiune intervenita in tabara liberalilor a facut ca proiectul pe care il aveam sa nu devina realitate.
PNL a calculat gresit plusand foarte mult
Anumite voci din PNL sustin ca de fapt PSD ar fi refuzat, ca Geoana n-a vrut sa semneze acel protocol cu PNL.
Totul a esuat in noaptea de 30 noiembrie, nu peste o saptamana. Practic, daca in noaptea de 30, la ora 21.21, cum era discutia, noi am fi anuntat alianta, era ora cutremur, ca sa spun asa, toata viata politica ar fi fost cu totul alta. A doua zi, luni, 1 decembrie, situatia era cu totul alta decat in seara zilei de 30. Nu uitati ca in seara de 30, exitpoll-urile ne creditau cu aproape 6 procente mai mult decat PD-L, iar a doua zi eram umar la umar si nu se stia cine va castiga, pana la urma, alegerile. Deci era o cu totul alta situatie politica. Pe de alta parte, intre noi si PNL a fost o foarte mare diferenta de ritm. In asemenea moment, cand situatia politica se schimba de la zi la zi, nu ai voie ca timp de 4 zile sa nu-ti consulti propriii colegi, cum s-a intamplat in PNL. Prima lor sedinta, din cate tin eu minte, cu cei din teritoriu a fost abia joi. La 4 zile fata de ziua de 30, lucrurile erau foarte departe. Mircea Geoana nu putea sa-si permita sa semneze duminica noaptea, inainte de sedinta comitetului executiv. D-l Geoana a fost extrem de corect si in sedinta a pus pe masa cele doua variante pe care le aveam: una cu PD-L si cealalta cu PNL.
Deci nu stiti ce s-a intamplat la PNL.
Faptul ca au plusat foarte mult cu functia de premier atunci cand n-a