Al cincilea film al seriei Terminator va fi lansat in 2011 Joseph McGinty Nichol, regizorul partii a patra a seriei "Terminator", a anuntat in timpul Festivalului de Film din Dubai ca va realiza si partea a cincea a francizei, care va fi lansata in 2011, informeaza variety.com. Joseph McGinty Nichol, cunoscut sub numele McG, a declarat ca nu a fost luata deocamdata nici o decizie in privinta locatiei in care va fi filmat urmatorul "Terminator", desi surse din anturajul regizorului american au dezvaluit ca Orientul Mijlociu are cele mai multe sanse pentru a gazdui acest proiect. Victor Kubicek si Derek Anderson, proprietarii companiei de productie Halcyon Co, au achizitionat drepturile de autor ale francizei "Terminator", anul trecut, de la fostul proprietar, C2, iar acesti fosti directori de publicitate, respectiv de banca, au decis sa revigoreze interesul pentru aceasta serie, realizand o continuare in forma unei trilogii.
Acestia au declarat ca vor sa reinventeze franciza cu ajutorul unei noi distributii si al unor noi scenarii, elemente care au functionat in cazul altor serii de succes, precum "Batman" si James Bond". Cei doi intentionasera, initial, sa astepte lansarea filmului "Terminator 4 - Salvarea", programata pentru iunie 2009, inainte de a decide detaliile pentru al cincilea film din serie, insa reactiile extrem de pozitive din partea fanilor si a mass-media, care au avut acces la filmari, i-au incurajat sa continue acest proiect si sa devanseze planificarile initiale. Actorul britanic Christian Bale a semnat pentru interpretarea personajului principal, John Connor, in toate cele trei noi filme. "Terminator 4" va constitui inceputul unei noi trilogii si va prezenta viata lui John Connor, ajuns la varsta de 30 de ani, in fruntea unui numar redus de oameni care au ramas pe Pamant si care lupta impotriva robotilor. Seria "Terminator" a deb