Trei români şi doi spanioli au fost prinşi duminică, 14 decembrie, în Barcelona, fiind acuzaţi de furtul mai multor camioane. Ei demontau vehiculele şi le vindeau la fier vechi în Trei români şi doi spanioli au fost prinşi duminică, 14 decembrie, în Barcelona, fiind acuzaţi de furtul mai multor camioane. Ei demontau vehiculele şi le vindeau la fier vechi în România.
Românii Marian M, 34 de ani, Constantin F., 36 de ani şi Lucian B., 39 de ani şi spaniolii Israel S. (35) şi Miguel Angel B. (32) acţionau în complicitate cu şoferii camioanelor, după cum informează poliţia din Catalunya.
Autovehiculele furate erau duse într-o parcare din localitatea Esparreguera, Barcelona, unde erau demontate şi modificate pentru a putea fi transportate şi vândute la fier vechi în România.
Poliţia din Catalunya a recuperat şapte remorci, încărcătură industrială şi o macara dezmembrată. Valoarea materialelor recuperate se ridică la peste 2 milioane de euro.
Cei cinci infractori au fost eliberaţi pe cauţiune şi vor fi judecaţi pentru furt şi fals în acte.