Visez că ninge frumos. Ninge peste mobilă şi cărţi, peste icoana Maicii Domnului. Turma de miei a văzduhului paşte acoperişul casei mele, permeabil mereu pentru îngeri. Ninge ca o concluzie, ca un final de roman de dragoste. Cei care am prins norocul de a sta pe marginea mileniului, ca pe o margine de prăpastie, ne uităm în sus şi în jos, cu aceeaşi îngrijorare. Prăpastie sau urcuş?

Cineva, din cer, îmi dictează versuri. Visez că le scriu: “vine Crăciunul, doamna mea/o za de ger parcă ne ţine/alăturaţi şi-ndepărtaţi/şi prinşi în nefireşti destine//vine Crăciunul ca o boare/ şi ca o lamă de jungher/va înroşi curând zăpada/porcul ce-a fost godac şi vier//auzi, în satul meu, departe/ colindătorii sub fereşti/şi tata nu e să-i primească/şi nici tu, doamna mea, nu eşti//am vrut să punem de Crăciun/un brad pe prispa cea de sus/să vină Moşul şi la noi/ dar viscolele s-au opus//iată pe străzi şi-n piaţa mare/în camioane şi-n trăsuri/verzi sub cereasca promoroacă/brazii tăiatelor păduri//sacrificatul lor destin/aduce-un pic de bucurie/şi-n cel mai amărât cămin/strâns în pereţi de colivie//te pregăteşte doamna mea/pentru festinul de Crăciun/spală-mi şi mie dacă poţi/cămaşa nunţii cu săpun//pune un glob frumos de aer,/vrâstat cu fulgi de Dumnezeu/şi-n pomul cel sărac ce creşte/în lutul sufletului meu”.

Visez că-i iarnă, că ninge şi că suntem, toţi, obositor de fericiţi. Afară pocnesc bice sau, cine ştie, şeriful cerului cel cu milioane de stele pe piept, îşi descarcă, în eternul jefuitor al băncilor văzduhului, coltul. Zăpadă cu tunete. Fulgeră meterezele tăriei. Intrăm în zodia sărbătorilor călărind laolaltă această mărgică de aer numită Pământ. Vom fi mai fericiţi mâine?

Politichia, ferită de anotimpuri, îşi rulează jocurile, mari şi mici. Traian Băsescu cel care a câştigat, prin partidul lui, 33 la sută din voturi (acesta este de