» Desemnarea ca premier a liderului PD-L, Emil Boc, a pus pe jar PSD, ai carui lideri au simtit ca este momentul sa se razvrateasca impotriva noilor lor parteneri. "Nu am un echivalent al lui Theodor Stolojan in PD-L", a motivat presedintele Basescu alegerea facuta sub imperiul urgentarii constituirii unui guvern la termenul fixat anterior, 22 decembrie.
Dupa o scurta consultare cu liderii PD-L si cei ai PSD, Traian Basescu a anuntat ca a decis sa-l desemneze premier pe liderul PD-L, Emil Boc. Numirea isi are de aceasta data mai mult ratiuni politice si mai putin economice, ca in cazul Stolojan. seful statului a motivat desemnarea lui Emil Boc drept candidat la functia de premier prin faptul ca acesta este presedintele PD-L si pentru ca, dupa consultarile cu partidele, a decis sa desemneze un premier din randul democrat-liberalilor care au adunat cel mai mare numar de mandate in Parlament.
Intrebat de ce a numit un politician care detine functia de primar, desi afirmase anterior ca din Executiv nu trebuie sa faca parte oameni care detin functii de conducere in teritoriu, seful statului a spus ca renuntarea lui Stolojan nu i-a lasat o alternativa.
"Nu am un echivalent al lui Theodor Stolojan in PD-L, deci asta este problema. In acest moment insa PD-L nu are un om apropiat ca influenta si credibilitate egal cu presedintele partidului", a declarat Traian Basescu. Fara sa fie afectat de nuantele din discursul presedintelui, Emil Boc a declarat ca accepta propunerea lui Traian Basescu de a fi desemnat premier si a promis ca se va prezenta cu noul Cabinet in Parlament luni, 22 decembrie, respectand astfel calendarul initial. Boc a precizat ca presedintele Basescu l-a informat ieri dimineata ca Theodor Stolojan a renuntat la mandat. "Obiectivele mele raman aceleasi: un guvern stabil si performant, un guvern ce va fi instalat pe 22 decembrie.